Coreea de Nord susţine că a testat o rachetă hipersonică de rază medie şi lungă de acţiune
Cel mai recent test de arme al Coreii de Nord a fost pentru o rachetă hipersonică de rază medie şi lungă de acţiune, a relatat miercuri agenţia de ştiri de stat nord-coreeană KCNA, adăugând că liderul Kim Jong Un a fost prezent la lansare, potrivit AFP.
„O nouă lansare de test a unei rachete hipersonice cu rază medie şi lungă de acţiune, cu valoare strategică, a fost efectuată cu succes”, a precizat agenţia de stat la o zi după test, scrie Agerpres.
Odată cu lansarea, Kim Jong Un a susţinut că Phenianul „a obţinut acum rachete strategice cu combustibil solid, focos manevrabil şi capacitate nucleară”.
Armata sud-coreeană a precizat că racheta, lansată marţi dimineaţa, a parcurs aproximativ 600 de kilometri înainte de a se prăbuşi în apele dintre Coreea de Sud şi Japonia. Conform KCNA, ea ar fi parcurs aproximativ 1.000 de kilometri.
Cea mai recentă lansare a Phenianului, cea a unei rachete Hwasong-16, vine la mai puţin de două săptămâni după ce mass-media de stat de la Phenian a relatat că Kim Jong Un a supervizat un test de succes al unui motor cu combustibil solid pentru un „nou tip de rachetă hipersonică cu rază intermediară”.
Coreea de Nord încearcă de mult timp să stăpânească tehnologii hipersonice şi cu combustibil solid mai avansate, pentru a-şi face rachetele capabile să neutralizeze sistemele de apărare antirachetă sud-coreene şi americane şi să ameninţe bazele militare regionale ale SUA.
Rachetele hipersonice se deplasează cu o viteză de cel puţin Mach 5, sau mai mult de 6.000 km/h. Sunt capabile de manevre în mijlocul zborului, ceea ce le face mai dificil de urmărit şi interceptat.
În funcţie de model, ele pot transporta focoase convenţionale sau nucleare.
În cazul rachetelor cu combustibil solid, nu este nevoie să se realimenteze înainte de lansare, ceea ce le face mai rapide şi, prin urmare, sunt mai dificile identificarea şi distrugerea lor de către adversar.
Mai târziu în cursul zilei, Ministerul Apărării sud-coreean a informat că a efectuat un exerciţiu aerian comun cu Washingtonul şi Tokyo, implicând un bombardier B-52H cu capacitate nucleară şi avioane de vânătoare F-15K în apropierea Peninsulei Coreene.