Coreea de Nord a tras 23 de rachete spre Coreea de Sud în aceeași zi. Autoritățile de la Seul au ripostat la provocările Phenianului
Coreea de Nord a justificat acțiunea ca fiind un răspuns la manevrele militare comune ale armatelor din Coreea de Sud și Statele Unite.
Autoritățile de la Seul au ripostat la provocările Phenianului și au tras mai multe rachete aer-sol chiar în apropierea Zonei de Demarcație care desparte cele două Corei.
Kim Sung-Han, directorul Agenţiei Naţionale de Securitate din Coreea de Sud: Coreea de Nord continuă să provoace tensiuni în peninsula Coreeană, în timp ce îşi întăreşte programele sale nucleare. Acest lucru nu poate fi justificat pentru nici un motiv, iar responsabilitatea se află în întregime de partea Coreii de Nord.
Acțiunea Phenianului a fost comentată și de către autoritățile de la Beijing, care au precizat că urmăresc cu atenție situația din peninsula coreeană.
Și guvernul de la Tokyo a criticat acțiunile autorităților de la Phenian. Liderii japonezi au calificat ca fiind de neacceptat lansările de rachete efectuate de Coreea de Nord.
Toshiro Ino, secretar de stat, Ministerul Apărării din Japonia: Coreea de Nord lansează rachete frecvent, după ce a făcut remarci provocatoare în primele ore ale dimineţii. A lansat peste 10 rachete şi au tras, probabil, peste 100 de obuze de artilerie către Marea Japoniei, escaladând acţiunile sale provocatoare într-un ritm rapid.
Potrivit experților, Coreea de Nord a efectuat un număr record de teste cu rachete în acest an.
Oficialii de la Seul și de la Washington consideră că Phenianul a încheiat pregătirile tehnice în vederea realizării unui test nuclear, care ar fi primul din ultimii cinci ani.