Coreea de Nord a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune, ca răspuns la manevrele militare americano-sud-coreene

Lansarea survine după ce Phenianul a emis un protest referitor la manevrele militare pe care Coreea de Sud şi SUA le-au desfăşurat împreună. Aceste manevre au fost organizate ca o demonstraţie de forţă după ce lansarea eşuată luna trecută a unui satelit de spionaj nord-coreean a amplificat tensiunile în regiune.
#NorthKorea fired a ballistic missile into the Sea of #Japan. pic.twitter.com/bq4kyqiYtt
— NEXTA (@nexta_tv) June 15, 2023
După anunţarea acestor exerciţii, Coreea de Nord a transmis că forţele sale vor răspunde sever „oricărui fel de proteste sau provocări ale inamicilor” şi a avertizat că este „inevitabilă” o reacţie a sa faţă de aceste manevre despre care Phenianul a mai estimat că escaladează tensiunile militare în regiune.
Lansarea celor două rachete a avut loc în timp ce consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, se află în capitala Japoniei, Tokyo, pentru întâlniri cu omologii săi japonez şi sud-coreean, aceştia convenind ca SUA, Coreea de Sud şi Japonia să colaboreze în continuare pentru ca Phenianul să renunţe la programul său de arme nucleare.
Eforturile diplomatice de atenuare a tensiunilor în peninsula coreeană sau de a convinge Phenianul să renunţe la arsenalul său nuclear şi la dezvoltarea acestuia au eşuat, până în prezent.