Copiii români din două regiuni italiene au creat mărţişoare la Institutul Cultural de la Veneţia
Mărțişorul este firul care leagă românii plecați din țară de tradițiile lor. În Italia, copii din două regiuni din Peninsulă s-au întâlnit la Institutul Cultural Român de la Veneţia, unde au creat, împreună cu profesorii, vestitorul primăverii.
Mărțişorul e prilej de sărbătoare, mai ales pentru românii din diaspora. Copii care s-au născut sau au crescut în regiunile Friuli şi Veneto au confecționat simbolul primăverii, pentru a-l dărui celor dragi.
Ioana Opriş, profesoară de limbă, cultură şi civilizație românească la Padova: Înseamnă acel moment creativ. Este o bucurie pentru ei să vorbim despre mărțişor, să creăm mărțişoare. Facem în fiecare an, fiecare dintre noi, profesoarele de limbă, cultură şi civilizație românească. Sunt interesați şi elevii italieni să poarte mărțişorul. Sunt încântați de ideea de mărțişor, de talisman aducător de noroc.

Pe lângă atelier, copiii au prezentat, printr-un spectacol de teatru, legendele mărțişorului.
CITEŞTE ŞI 1 martie, Ziua Mărțișorului. Tradiție, mit și origini
Adina Lovin, consulul general al României la Trieste: Este foarte important pentru ei să cunoască şi tradițiile țării lor de origine. Şi pentru părinți să le cultive aceste tradiții, în aşa fel încât să le perpetueze şi ei mai departe. Fac parte, cred, din identitatea fiecărui român.
Copiii români promovează mărțişorul şi printre colegii italieni, care descoperă astfel tradițiile noastre.