Controale la Grădina Zoologică din Zaharești, Suceava, după ce doi copii au fost mușcați de animale

5 septembrie 2025, 18:26 (actualizat 6 septembrie 2025, 13:13)

Controale la Grădina Zoologică din Zaharești, județul Suceava, după ce o fetiță de 3 ani a fost mușcată de o maimuță, iar un copil de 5 ani a fost rănit de un ligru, un animal provenit din încrucișarea leu-tigru! Autoritățile dispuseseră încă din luna iulie încetarea activității și amendaseră grădina pentru lipsa autorizației de mediu, dar vizitele publicului au continuat.

Grădina zoologică privată din Zaharești a ajuns, din atracție turistică, motiv de îngrijorare pentru siguranța vizitatorilor. Două incidente grave, la doar câteva zile distanță – mușcături produse de o maimuță și de un ligru – au declanșat reacția autorităților.

George Mîndruță, șef Garda de Mediu Suceava: În ultimele zile au avut loc o serie de incidente la această grădină zoologică, incidente în urma cărora au fost făcute sesizări și la poliție și au fost un număr de copii prezenți pentru vaccin antirabic. În urma acestor întâmplări, noi ne-am autosesizat.

Proprietarul grădinii zoologice susține că în apropierea cuștilor există avertismente, dar vizitatorii le ignoră și se apropie prea mult de animale pentru a face fotografii.

Dorin Șoimaru, proprietar grădina zoo: E regretabil și pentru mine, cum să nu-mi pară rău pentru ce s-a întâmplat?! Afișele cu bannerele astea „nu vă apropiați” au existat de la bun început și doamna de la Protecția Animalelor le are de când a fost cu o săptămână, două, în urmă. Toate se produc în majoritatea cazurilor datorită faptului că se bagă și asta-i poziția când se bagă și își face selfie stând lipit de gard. La o femeie era și cu copilul tras aici.

Discuțiile dintre autorități și proprietar au fost tensionate. Patronul susține că mai degrabă animalele ar avea nevoie de protecție, și nu vizitatorii.

Dorin Șoimaru, proprietar grădina zoo: Să facem garduri de protecție sau eventual să punem sticlă, nu pentru a proteja publicul de animale, pentru a proteja animalele de un anumit segment de vizitatori.

Până la clarificarea situației, riscul de noi incidente rămâne ridicat. Autoritățile promit sancțiuni dure dacă activitatea nu este oprită definitiv.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite