Consiliul Europei deschide calea pentru acţiuni mai dure împotriva lupilor

Consiliul Europei deschide calea pentru acţiuni mai dure împotriva lupilor, în contextul în care numărul lor creşte constant în mai multe ţări europene, relatează DPA.
Comisia responsabilă cu acest domeniu a CoE a aprobat marţi o propunere corespunzătoare a statelor membre ale UE de a reduce statutul de protecţie al urşilor.
Cu toate acestea, trebuie modificată legislaţia UE înainte ca o astfel de măsură să se poată aplica în unele state membre.
Conform datelor UE, numărul lupilor din Europa aproape s-a dublat în zece ani. Numărul animalelor de fermă, în principal oi şi capre, ucise de lupi în UE este estimat la cel puţin 65.500 pe an.
Consiliul Europei este independent de UE. Printre cei 50 de membri ai săi se numără statele membre ale UE, precum şi ţări ca Marea Britanie şi Turcia.
Organismul urmăreşte protejarea drepturilor omului, dar este, de asemenea, responsabil pentru respectarea Convenţiei de la Berna, un tratat internaţional adoptat în 1979 pentru protecţia animalelor şi plantelor sălbatice.
În acest tratat, lupul a fost considerat anterior „strict protejat”. Aceasta înseamnă că statele trebuie să ia măsuri pentru a conserva lupul, iar acest animal nu pot fi ucis în mod deliberat.
După o lungă discuţie, statele membre ale UE au solicitat în septembrie ca statutul lupului să fie retrogradat la „protejat”.
Deşi acest lucru implică reguli stricte, ar fi mai uşor să fie vânaţi lupi problematici în anumite circumstanţe.