Solicitarea DNA în cazul Cîţu, trimisă Comisiei juridice de Biroul permanent al Senatului. 29 noiembrie – termenul pentru raport

24 noiembrie 2023, 13:21

Comisia juridică are termen până miercuri, 29 noiembrie, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Sunt vizaţi fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

DNA cere ridicarea imunității pentru trei demnitari, în dosarul achiziției de vaccinuri. Prejudiciul este de un miliard de euro. Cei vizați sunt fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. Reacțiile acestora

PNL și PSD vor vota pentru ridicarea imunității fostului premier Florin Cîtu

Cătălin Drulă: USR va vota pentru ridicarea imunităţii lui Cîţu şi îl susţine pe Voiculescu pentru europarlamentare

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite