Festivalul Internațional „George Enescu”, la final. Au participat peste 4000 de artiști din întreaga lume
Încă o ediție, cea de-a 27-a, a Festivalului Enescu a ajuns la final. Marile concerte au avut loc ca de obicei la Sala Mare a Palatului şi la Ateneul Român, dar şi în spaţii neconvenţionale, în cluburi sau în stradă. Şi nu doar în București. A fost aproape o lună de muzică, emoție și bucurii plus multe, multe aplauze. Atât pentru orchestre și interpreți reputați, cât și pentru tineri aflați la început de carieră.
Final grandios la Festivalul „George Enescu”
Festivalul Internațional „George Enescu” 2025 s-a încheiat duminică seara cu un moment de strălucire și emoție. Am fost părtaşii unui final grandios, rod al unui efort colectiv uriaș care reunește tradiția, modernitatea, pasiunea și rafinamentul în spiritul universal al muzicii.
Pe scena Sălii Palatului a urcat Orchestra Regală Concertgebouw, una dintre cele mai renumite orchestre ale lumii, sub bagheta carismaticului Klaus Mäkelä.
Programul serii a adus un final grandios: bucuria și energia „Rapsodiei română nr. 1 în la major op. 11”, de George Enescu, exotismul rafinat al Concertului nr. 5 pentru pian și orchestră, „Egipteanul”, cu pianistul-vedetă Jean-Yves Thibaudet și forța incandescentă a capodoperei lui Igor Stravinski – „Sărbătoarea primăverii”.
O lună de muzică la cel mai înalt nivel. Au participat peste 4000 de artiști din întreaga lume
Festivalul Enescu a adus timp de aproape o lună în București și în mari orașe din țară emoția muzicii interpretată la cel mai înalt nivel.
Peste 4000 de artiști din întreaga lume au cântat, dansat sau dirijat. Au celebrat astfel moștenirea artistică a lui George Enescu, la 70 de ani de la moarte marelui compozitor.
Celebra pianistă Marta Argerich a revenit pe scena festivalului Anul acesta, nu mai puțin de patru laureați ai prestigiosului concurs de pian Chopin au fermecat publicul.
Mai mult ca alte dați, muzica vocală a avut un loc special. Marile orchestre, precum Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Na’ionala a Fran’ei sau Filarmonica Regală din Londa au creat momente deosebite.
Ukrainian Freedom Orchestra, formată în 2022, din muzicieni care trăiesc teroarea războiului, dar și refugiați, a avut o încărcătură aparte.
Se încheie încă o ediţie, cea de-a 27-a, a celei mai mari manifestări culturale a României, Festivalul George Enescu, la care Televiziunea Română a fost coproducător.
Mulţi dintre artiştii de acum revin şi la ediţiile următoare. Festivalul a marcat inimile spectatorilor și aduce bucuria de a simți arta la superlativ.
TVR, coproducător al Festivalului Internaţional George Enescu
Pentru Televiziunea Română, ultimele săptămâni au fost de o intensitate maximă, dar şi de o frumusețe artistică rară. Coproducător şi broadcaster oficial al Festivalului Internaţional George Enescu, Televiziunea Română a înregistrat și transmis în direct sau online peste 70 de evenimente, desfășurate pe marile scene ale capitalei.
Un efort logistic și editorial impresionant, concentrat în șase săli de concert – Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Teatrul Național Bucureşti, Teatrul Odeon și Muzeul Imersiv MINA – unde TVR a fost prezent cu echipe complexe, care au adunat mii de ore de filmare.
„Coordonarea acestei producții de amploare nu ar fi fost posibilă fără aportul carelor de transmisiuni, apoi a celor mai buni, riguroşi şi neobosiți realizatori, producători, directori de imagine, cameramani, regizori muzicali, regizori artistici şi de emisie, precum şi organizatori de producţie ai TVR Cultural. Împreună am demonstrat din nou că televiziunea publică este un partener real şi unic al marilor evenimente culturale, ducând muzica clasică acolo unde îi este locul – în casele și inimile tuturor românilor. Rezultatul? Mii de ore de înregistrări, zeci de oameni implicați, zeci de producții live și un efort colectiv uriaș – toate pentru cel mai important eveniment muzical al României”, a declarat Valentina Băințan, producător TVR al Festivalului Internațional George Enescu 2025.
La fiecare concert, tehnologia a fost la cote înalte: Carele 6 și 8 de transmisie, alături de kit-uri mobile de filmare, regizori muzicali, directori de imagine creativi, regizori de emisie perfecționişti şi cameramani excepționali au făcut posibilă redarea fidelă a emoției scenice și a perfecțiunii sonore. În paralel cu transmisiunile, TVR a adus publicului interviuri în exclusivitate, dar și talk-show-uri live înaintea concertelor, în care s-au reunit mari personalități culturale, artiști internaționali și tineri olimpici din domenii variate, punând în dialog generații și perspective.
Pe tot parcursul Festivalului, iubitorii muzicii clasice au avut alături doi prezentatori emblematici – Marius Constantinescu şi Cătălin Sava, care au ghidat telespectatorii prin universul sonor al ediției și au oferit chei de lectură pentru concertele-eveniment.

