Comunitățile evreiești celebrează Hanuca. Moment special la Opera Națională

12 December 2025, 09:44 (actualizat 12 December 2025, 09:45)

În aceste zile, comunitățile evreiești din întreaga lume marchează Hanuca – „sărbătoarea luminii”.

Rădăcinile acestei sărbători trimit la resfințirea Templului din Ierusalim, după o victorie crucială, iar astăzi este celebrată prin aprinderea hanukiei, sfeșnicul cu nouă brațe care simbolizează miracolul luminii.

Aseară, la Opera Națională, lumânările au fost aprinse într-un moment încărcat de emoție. Printre invitații speciali veniți din Israel s-a aflat o fetiță de doar trei ani, răpită de Hamas și eliberată după aproape două luni de captivitate.

Copila a urcat pe scenă alături de frații ei, în condițiile în care părinții lor au fost uciși în timpul atacurilor. La ceremonie a fost prezentă și o văduvă, împreună cu copiii săi, ai unui alt israelian considerat erou, ucis de teroriști la 7 octombrie 2023.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite