Comoara peste care s-a turnat asfalt. Specialiștii vor să afle cât de vechi sunt beciurile descoperite sub E85

29 martie 2017, 10:55

La sfârșitul lunii trecute, o mașină a fost înghițită de un crater adânc de peste 10 metri. Așa au aflat autoritățile locale ca sub drumul intens circulat se ascunde o comoară. Pivnițe și tuneluri de sute de ani, mărturii extrem de valoare despre viața românilor pe aceste meleaguri. Ministerul Culturii le-a declarat, în regim de urgență, monument istoric, ca arheologii să poată  cerceta zona.

Angajații primăriei au deja început să scoată pământul din groapa formată după prăbușirea șoselei.

Specialiștii vor trebui să adune toate datele pe care le vor găsi în sit și să facă o hartă a locației. În funcție de importanța construcției subterane, primăria va decide dacă va menține zona deschisă, ceea ce ar pune Râmnicu Sărat pe harta atracțiilor turistice de la noi.

De mai bine de o lună, circulația autovehiculelor care vin din Moldova către Buzău se desfășoară pe o rută ocolitoare prin vestul orașului. Este posibil și ca traficul greu dinspre Buzău spre Moldova să fie deviat pentru a permite arheologilor să lucreze în siguranță.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite