Comisia Europeană: Tarifele lui Trump, taxe rele pentru ambele părți. UE a publicat lista cu produse americane supuse taxării
Donald Trump și-a pus în aplicare amenințarea de a suprataxa aluminiul și oțelul din Europa, iar Bruxellesul a luat măsuri similare și aplică tarife pentru produse americane. Taxele europene vor intră în vigoare progresiv, la începutul și la jumătatea lunii aprilie. Ursula von der Leyen a spus însă că noile tarife pot fi negociate, în condițiile în care și Statele Unite își revizuiesc atitudinea față de europeni.
Prin impunerea tarifelor de 25% fără excepții, Donald Trump nu face decât să repete o mișcare similară pe care a făcut-o și în primul mandat. Atunci războiul comercial s-a încheiat cu un armistițiu, iar pacea s-a reinstaurat pe cele două maluri ale Atlanticului, odată cu venirea lui Joe Biden la Casă Albă. Acum însă situația e diferită, iar Trump pare mai hotărât că niciodată să își impună personalitatea tranzacțională.
Comisia Europeană nu a întârziat cu riposta și a răspuns cu aceeași monedă.
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene: Tarifele sunt taxe, sunt rele pentru afaceri şi chiar şi mai rele pentru consumatori, întrerup lanțurile de aprovizionare, aduc incertitudine pentru economie. Sunt în joc locurile de muncă, prețurile cresc, nimeni nu are nevoie de asta, nici SUA, nici UE.
Comisia Europeană a publicat o lista cu produsele americane vizate de taxe europene. Printre acestea, se regăsesc carnea de pui, gumă de mestecat, fructele, legumele, băuturile alcoolice, plasturii de nicotină și lenjeria de damă.
Analiștii estimează că Europa va fi afectată de tarifele pentru aluminiu și oțel, iar România va fi afectată prin ricoșeu.
În mod surprinzător, siderurgistii români apreciază introducerea taxelor de către americani.
Uniunea Europeană e a treia sursă de oțel pentru economia americană după Canada și Brazilia.