Comisia Europeană subliniază necesitatea menținerii dialogului și a evitării escaladării tensiunilor privind Groenlanda
În ultima declarație, adjunctul purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene a subliniat necesitatea menținerii dialogului și a evitării oricărei escaladări a tensiunilor. Uniunea Europeană încearcă să nu impună sancțiuni economice, avertizând că o astfel de măsură ar afecta, în cele din urmă, consumatorii de ambele părți ale Atlanticului.
Totodată, Bruxellesul subliniază că UE are un interes transatlantic comun pentru pace și securitate în zona arctică, inclusiv prin intermediul NATO.
Olof Gill, adjunctul purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene: În primul rând, permiteţi-mi să vă reamintesc declaraţia preşedintei Comisiei Europene, în care a precizat că ne menţinem ferm angajamentul de a susţine suveranitatea și integritarea teritorială a Gronelandei şi a Regatului Danemarcei. Ne vom proteja întodeauna interesele strategice, economice şi de securitate şi vom înfrunta aceste provocări la adresa solidarităţii noastre europene cu fermitate şi hotărâre.

