Comisia Europeană: Sprijin pentru țările afectate de războiul din Ucraina. Europarlamentarii români, nemulțumiți că efortul României a fost subapreciat
Tările Uniunii Europene care au frontieră comună cu Rusia, Belarus și Ucraina vor primi fonduri care să compenseze pierderile provocate de război. Reuniți în ședință plenară la Strasbourg, parlamentarii europeni consideră că toate statele care se învecineză cu cele trei țări trebuie tratate în mod egal atunci când se evaluează daunele produse.
O treime dintre țările Uniunii Europene au frontieră comună cu Rusia, Belarus și Ucraina, dar România are cea mai lungă graniță, de 649 de kilometri. Comisia Europeană va stabili suma disponibilizată pentru sprijin.
Rafaelle Fitto, comisar european, vicepreşedinte executiv pentru coeziune și reformă: O ocazie pentru statele membre să evalueze impactul social și economic al războiului și să se concentreze pe prosperitatea acestor regiuni, însă va trebui să lansăm și o dezbatere mai amplă. O Europă mai puternică necesită regiuni mai puternice și putem să creștem competitivitatea generală a UE doar dacă regiunile sunt prospere. Vreau să spun clar că frontiera acestor regiuni nu este prosteritatea Europei, ci este frontiera noastră.
Daniel Buda, europarlamentar PNL – PPE: Comisia Europeană a alocat României suma de 138 de milioane de euro pentru portul Constanța, și evident, există procupări majore de sprijinire statelor europene care se află pe granița cu Ucraina astfel încât ele să poată să facă față acestor provocări generate de nevoile de transport, pentru că trebuie să înțelegem un lucru, că infrastructura de transport este impactată de acest război.
Maria Grapini – europarlamentar PSD – S&D: Mi se pare și normal că statele cele mai afectate sunt statele care sunt la frontieră, dar există și o luptă internă între statele din Uniunea Europeană, pentru că fiecare vrea mai mult, dar corect este și este bine că s-a propus această dezbatere, să se țină cont de statele care au avut cel mai mari efecte nefaste de pe urma războiului. Alți europarlamentari și-au exprimat nemulțumirea că planurile Comisiei sunt prea evazive.
Adrian Axinia – europarlamentar AUR – ECR: România a executat fără crâcnire ce i-a transmis Bruxellul, a dat gaze către Republica Moldova, a dat electricitate Ucrainei, a permis tranzitul cerealelor ucrainene prin România, cu efectele care se știu asupra fermierilor români, dar din păcate nu a prins un loc la aceste ajutoare care sunt de 170 de milioane de euro și care se pare că merg spre Polonia și țările baltice. Poate pe baza situației politice deosebite actuale din România.
Eugen Tomac – europarlamentar PMP – RENEW: Sunt surprins că ați punctat corect efortul pe care îl fac țările baltice și Polonia, dar nu ați amintit de țara care are cea mai mare frontieră cu Ucraina, sunt 649 de kilometri. Sunt nemulțumit că nu ați precizat efortul pe care îl face România în momentul de față.
Comisarul Raffele Fitto va efectua mai multe vizite, în următoarele săptămâni, în zonele transfrontaliere ca să vadă problemele pe care războiul din Ucraina le-a produs țărilor învecinate.

