Codul galben de caniculă valabil luni a fost extins. Alte 20 de judeţe, sub atenţionare de averse şi vijelii

Codul galben de caniculă valabil luni a fost extins / Foto: ANM
4 August 2025, 12:23

Meteorologii au extins atenţionarea Cod galben de caniculă la 14 judeţe situate în sud-estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în sud-vestul Dobrogei, potrivit noilor atenţionări publicate luni.

Astfel, în Capitală şi în cele 14 judeţe, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.

Pe de altă parte, a fost emis o alertă Cod galben de averse torenţiale şi vijelii, valabilă până marţi la ora 1:00 în judeţele din Transilvania, nordul şi nord-vestul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, sudul Banatului şi local la munte.

În aceste regiuni, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Sunt marcate cu Cod galben judeţele: Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Harghita, Mureş, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Neamţ şi, parţial, Bacău şi Vrancea.

Meteorologii precizează, de asemenea, că perioade cu instabilitate atmosferică vor fi pe alocuri şi în restul ţării.

METEO. Vreme caniculară în sud-est ploi și vijelii în restul regiunilor

Ziua de astăzi aduce un contrast puternic între caniculă sufocantă și episoade de vreme severă. În sud și sud-est avem atenționări din partea meteorologilor pentru vreme caniculară și disconfort termic accentuat, pe când în restul regiunilor vor fi ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite