Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru 12 judeţe, până duminică dimineaţa

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sursa foto: Administrația Națională de Meteorologie
Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sursa foto: Administrația Națională de Meteorologie
22 iunie 2024, 11:47 (actualizat 22 iunie 2024, 12:56)

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineaţa, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru 12 judeţe, valabilă până duminică la ora 6:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 iunie, ora 15:00 – 23 iunie, ora 6:00, în Crişana, Maramureş, local în Banat şi Transilvania, precum şi în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, grindină de medii şi mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat peste 50 l/mp.

Meteorologii au emis şi o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 22 iunie, ora 15:00 – 23 iunie, ora 10:00.

Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

CITEȘTE ȘI: Zile de foc și, local, nopți tropicale în weekend

Conform ANM, sunt vizate de avertizările Cod portocaliu şi Cod Galben judeţele: Alba, Botoşani, Hunedoara, Neamţ, Timiş, Arad, Braşov, Harghita, Sibiu, Bacău, Cluj, Iaşi, Sălaj, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Satu-Mare, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Mureş, Suceava. 

CITEȘTE ȘI: Praf saharian deasupra României de sâmbătă, de la prânz, până luni după-amiază

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite