Cod portocaliu și cod galben de instabilitate atmosferică în jumătate din țară. Averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină

8 august 2022, 13:03

Potrivit meteorologilor, în perioada 8 august, ora 16:00 – 10 august, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de vreme instabilă în zone din 18 judeţe din Transilvania, Maramureş şi Crişana. Astfel, în zonele montane şi submontane vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 – 80 l/mp. Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

De asemenea, un Cod galben de instabilitate atmosferică va intra în vigoare luni, de la ora 12:00, şi va fi valabil până miercuri, la ora 10:00, în peste jumătate din ţară. La munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi izolat 40 – 60 l/mp.

Meteorologii precizează că, în majoritatea regiunilor, până la sfârşitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite