Cod galben de vânt şi viscol, duminică. Strat de zăpadă în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova şi la munte

6 April 2025, 09:53 (actualizat 6 April 2025, 12:40)

Cea mai mare parte a ţării se află duminică sub atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, viscol şi strat de zăpadă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Vremea s-a răcit brusc în toată țară, iar la munte este de-a dreptul iarnă.

Au fost aduse utilaje suplimentare de deszăpezire și imprestiere material antiderapant în zonele afectate. Vorbim despre trecătorile înalte, dar a nins și în depresiuni. Până la ora 23.00 este în vigoare o avertizare Cod galben de vânt şi viscol, în aproape toată ţara.

A fost noapte albă pentru drumari în nordul și centrul țării, dar nu numai. În Maramureș iarna s-a întors de aseară, când a început să ningă foarte tare, mai ales în trecătorile înalte și la munte. Vântul bate cu putere și viscolește zăpadă. În Pasul Gutâi au fost trimise utilaje de deszăpezire pentru a preveni blocajele. ȘI la Cavnic ninsoarea a făcut că vizi bilitatea să scadă până la cinci metri.

Ninge de azi noapte în tot județul Harghita. Drumarii au au acționat toată noaptea cu utilajele de deszăpezire și au împrăștiat materiale antiderapante pentru a putea menține drumurile practicabile. Dacă pe șosea, stratul de zăpadă nu depășește doi centimetri, în afară carosabilului s-au depus până la 20 de cm. Nu au fost probleme deosebite . În trecătorile din zonele înalte din județ se circulă în condiții de iarnă. Un copac a căzut între Toplița și Borsec.

Și în județul Neamț sunt probleme din cauza înrăutățirii vremii. A nins abundent și viscolit în multe zone ale județului. Mai multe drumuri au fost blocate temporar de căderi de arbori. Celemai multe incidente au avut loc în zona Bicaz-Izvorul Muntelui. Nimeni nu a fost rănit, iar traficul reluat după ce copacii au fost înlăturați de pe șosea.

Până la ora 23:00, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 75…85 km/h, iar la peste 1700 m de 90…100 km/h şi temporar va fi viscol.

Vor fi precipitaţii mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local şi temporar vor fi viscolite.

Potrivit meteorologilor, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…10 cm în sudul şi estul Transilvaniei, vestul Moldovei şi nordul Munteniei şi în general de 15…20 cm la munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Singurele judeţe care nu sunt avertizate cu Cod galben sunt Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite