Circulație de coșmar între Râșnov și Bran. 6 kilometri, parcurși în 3 ore. În cele din urmă, șoferii au ales să circule printr-o zonă de șantier

4 august 2018, 20:52

După ora 11.00, traficul dintre Bran și Râșnov s-a blocat complet.

Un autocar şi 4 autoturisme au fost implicate într-un accident.

Pe ambele sensuri de mers s-au format cozi, iar semafoarele din zonele de şantier nu au mai putut fluidiza traficul.

Nu s-a mai putut circula nici pe variantă, prin Zărneşti.

Direcția de drumuri și poduri Brașov și administratorul căii ferate din zonă au decis să repare o trecere peste calea ferată, aşa că de la 7 dimineaţa până la ora 19.00, DN 73A a fost închis.

Turiștii au fost nevoiți să aștepte în mașini și câte 3 ore până au depășit zona de blocaj.

Mulți nu au știut că drumul este în șantier.

De luni de zile, pe drumul national dintre Râșnov și Bran nu s-a mai lucrat nimic.

Cei de la Drumuri dau vina pe constructor, iar acesta se plânge de vremea ploioasă.

Șeful Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost la Brașov în această săptămână și a convenit un grafic de lucrări cu constructorul.

Traficul dintre Bran și Râșnov s-a mai descongestionat după ce șoferii au ales să circule printr-o zonă de șantier, unde nu există asfalt.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite