Ciolacu: Nu poţi să îmi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

12 aprilie 2025, 17:15 (actualizat 12 aprilie 2025, 17:19)

Preşedintele PSD, prim-ministrul Marcel Ciolacu, i-a transmis, sâmbătă, candidatului la prezidenţiale Victor Ponta, că nu poate clama faptul că este suveranist dar totodată are dublă cetăţenie.

„Nu poţi să îmi explici mie că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie. Nu mă interesează de ce ţi-ai luat a doua cetăţenie, nu este treaba mea, este treaba ta şi explicaţiile trebuie să le dai tu şi numai tu”, a declarat, Marcel Ciolacu, în cadrul unui miting electoral la Piatra-Neamţ.

Liderul PSD a precizat că singurul duşman al lui Victor Ponta este el însuşi şi i-a transmis că nu are nicio şansă în alegerile prezidenţiale.

„Îmi pare rău pentru fostul meu prieten, fostul meu coleg. Eram ultimii dintre foştii tăi prieteni şi colegi pe listă, încă nu trecut la adversari. Victor, înţeleg jocul politic, înţeleg că îţi trebuie un duşman. Victore, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman. Acel duşman e Victor Ponta. Incosecvenţa lui Victor Ponta. Eu nu am zis nimic, colegii mei nu au zis nimic, au vrut să fie eleganţi. Ţi-am spus de la început, Victor. Nu ai nicio şansă! Nu eşti o speranţă! Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Biden. Acum eşti cu Trump, nu mai eşti cu Biden. (…) Victor, noi chiar suntem o echipă. Am dovedit şi pesedişti şi penelişti că avem capacitatea să depăşim când sunt lucruri importante pentru ţară. Vino alături de o echipă care construieşte. Eu, Victor, nu am promis autostrăzi pe care nu le-am făcut. Dar, în schimb, am făcut împreună cu Sorin Grindeanu, prietenul tău şi fostul tău coleg, autostrada Moldovei. Într-o perioadă complicată cu război şi pandemie, criză energetică şi criză economică. Am reuşit să intrăm şi în Schengen dar nu am făcut singur, ci împreună cu colegii mei din guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a avut un mesaj şi pentru canditata Elena Lasconi: „Cu tot respectul, doamna Lasconi, sunteţi o creştină şi credeţi în Dumnezeu. N-aţi crezut niciodată, colegii dumneavoastră de la USR nu au niciun Dumnezeu. Uitaţi-vă cum s-au purtat cu dumneavoastră, o doamnă. (…) Nu îmi doresc vreodată ca Nicuşor Dan să fie preşedintele României, mai ales că sunt bărbat şi nu vreau să fiu obligat să port fustă. Mai ales că are şi USR-ul acum în spate”.

Preşedintele PSD a fost prezent, sâmbătă, alături de alţi lideri social-democraţi, de preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, şi de candidatul Alianţei „România Înainte”, la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, la un miting electoral, la Piatra-Neamţ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite