Marți 8 iulie 2025 | București 27˚C / Cer variabil

Ciolacu: În acest moment, candidatul PSD – PNL la Primăria Capitalei este Cătălin Cîrstoiu

20 aprilie 2024, 16:59 (actualizat 22 aprilie 2024, 16:56)

PSD și PNL vor avea în continuare un candidat comun la Primăria Generală a Capitalei. Asigurarea vine din partea liderului PSD, Marcel Ciolacu. Liderii alianţei PSD-PNL au evitat să comenteze explicațiile pe care Cătălin Cîrstoiu le-a dat presei, dar luni va avea loc o discuție lămuritoare a Coaliției cu actualul candidat.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sămbătă că, în acest moment, candidatul alianţei PSD – PNL la Primăria Capitalei este medicul Cătălin Cîrstoiu, iar luni urmează să aibă loc o şedinţă a coaliţiei pe această temă.

Candidatul, în acest moment, este Cătălin Cristoiu. Am spus foarte clar că, luni, vom face o coaliţie. Am vorbit, cum se foloseşte acum, pe WhatsApp cu domnul Cristoiu, o să vorbesc telefonic şi mai târziu. Este normal să ţinem o legătură între noi. Nu am apucat să mă uit în detaliu la conferinţa de presă de ieri (…) Sunt ferm convins că bucureştenii vor alege varianta cea mai bună”, a spus Ciolacu, prezent la Piteşti la lansarea candidaţilor PSD Argeş la alegerile locale.

Întrebat de jurnalişti dacă ar fi de acord ca alianţa PSD-PNL să nu mai propună niciun candidat la Primăria Capitalei, Ciolacu a precizat: „Este exclus acest lucru. Ce vă pot spune cu certitudine? Alianţa PSD şi PNL la Primăria Generală a Capitalei va avea un candidat unic (…) În acest moment, avem un candidat unic„.

În legătură cu declaraţia lui Nicolae Ciucă despre existenţa unui „Plan B” privind candidatura la Primăria Capitalei, Ciolacu a răspuns ironic că şi el are un „Plan D”.

„Haideţi să avem coaliţia de luni”, a completat el.

Vorbim, comunicăm (cu Cătălin Cîrstoiu – n.r.). (…) Domnul Cîrstoiu nu este un criminal, iertaţi-mă! (…) Este un medic de excepţie, e un decan la UMF, un om care şi-a construit şi clădit profesional tot ce se poate, este solicitat şi în România şi în străinătate pentru operaţii şi nu face operaţii simple. Haideţi să fim corecţi! Am înţeles, a fost la o clinică (…), dar lucrurile acestea o să le lămurim în cadrul coaliţiei„, a explicat Ciolacu.

Întrebat de jurnalişti dacă crede că medicul Cîrstoiu este incompatibil, preşedintele PSD spune că ştie o persoană care este incompatibilă – Clotilde Armand.

„Eu nu am văzut ceva, o decizie la domnul Cîrstoiu, nu am văzut-o! Dacă ANI are document, să o rezolve! Să închidă cercetările (…) O să vorbim luni, atât de simplu, e corect, nu îmi cereţi mie să iau decizii„, a adăugat Ciolacu.

Cătălin Cîrstoiu va participa la ședința de luni a coaliției cu mandatul pe masă.

Între timp, Cătălin Cîrstoiu a postat pe rețelele de de socializare fotografii de la participarea sa la o conferință medicală, cu mesajul ,,Când ai o meserie pe care o iubești, când învingi boli crunte și redai speranța la viață, nimic nu ți se mai pare prea greu”.

Coaliția pregătește o ordonanță în cazul incompatibilității lui Cătălin Cîrstoiu

Potrivit unor surse, guvernul pregătește o ordonanță de urgență care ar urma să clarifice situațiile de incompatibilitate pentru managerii din spitale care dețin sau oferă servicii medicale și în privat.

Este un act normativ la care se lucrează în Ministerul Sănătății. Propunerea vine în contextul în care medicul Cătălin Cîrstoiu a fost acuzat de incompatibilitate.

andidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a susținut, vineri seara, o conferință de presă în fața Spitalului Universitar, în care a a explicat situația de incompatibilitate în care s-ar afla ca manager de spital public care dă consultații și într-o clinică privată.

Primul lucru e legat de acuzațiile de incompatibilitate. Opinia mea e că doar o instituție poate să emită un raport, adică ANI. Din punctul meu de vedere eu nu am făcut nimic care să îmi dea mie perspectiva că sunt în incompatibilitate”, a afirmat Cîrstoiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite