Opt schiori au murit în urma unor avalanșe în Alpii austrieci. Autoritățile au transmis mai multe avertismente
Tragedie în Alpii austrieci. Opt oameni aflați la schi au murit în urma producerii mai multor avalanșe.
Prima dintre acestea a îngropat sub zăpadă o schioare care se afla în afara pârtiei marcate, împreună cu soțul ei, într-o regiune situată lângă orașul Salzburg.
Ulterior, o altă avalanșă a măturat un grup de schiori care se aflau tot în afara pistei, în aceeași regiune din Austria. Patru dintre ei și-au pierdut viața, iar unul a fost grav rănit.
Alți trei schiori din Cehia au fost, apoi, uciși de zăpada prăbușită peste ei.
„Această tragedie demonstrează în mod dureros cât de gravă este situația actuală a avalanșelor”, a declarat Gerhard Kremser, șeful districtului serviciului de salvare montană din Pongau. El a menționat „avertismente clare și repetate” cu privire la riscul de avalanșă, notează CNN.
De la sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți oameni au murit în munții Alpi, în avalanșe survenite în urma ninsorilor abundente. Toți se aflau în afara zonelor de schi marcate.
Marți, o avalanșă a ucis un băiat ceh de 13 ani care schia în stațiunea alpină austriacă Bad Gastein.
Duminica trecută, un schior în vârstă de 58 de ani a murit într-o avalanșă în stațiunea Weerberg din Tirol, în vestul Austriei.
În Elveția vecină, un bărbat german a murit într-o avalanșă, iar alte patru persoane au fost rănite, în timp ce practicau schi fond vineri.
Weekendul trecut, în Franța, șase schiori au murit după ce au fost prinși în avalanșe în diferite stațiuni alpine.

