Cinci morţi şi mai mulţi răniţi în urma unei furtuni în Turcia

9 January 2026, 16:26 (actualizat 9 January 2026, 16:28)

O furtună care s-a abătut asupra unei părţi a Turciei a lăsat în urmă cinci morţi şi mai mulţi răniţi grav în ultimele 48 de ore, au relatat vineri media turce, care au precizat că au fost înregistrate pagube importante, transmite AFP.

Un bărbat de 58 de ani din provincia Karaman (sud) şi o femeie de 60 de ani care locuia lângă Aksaray (centru) şi-au pierdut viaţa după ce au fost loviţi de acoperişuri smulse de vânt.

La Bursa (nord-vest), un tânăr sirian în vârstă de 24 de ani a murit joi după ce un zid s-a prăbuşit peste el, a relatat agenţia oficială de presă Anadolu.

Trei muncitori care lucrau pe un şantier situat în apropierea litoralului, în staţiunea balneară Kusadasi (vest), pe coasta Mării Egee, au fost luaţi de valuri. Cadavrul unuia dintre muncitori, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit, în timp ce colegii săi au fost spitalizaţi, unul dintre ei fiind în stare critică.

În provincia vecină Denizli, un pensionar a murit după ce a căzut de pe acoperişul casei sale, potrivit media locale.

Joi, vânturile puternice care au măturat jumătatea vestică a Turciei au provocat pagube importante şi în Istanbul (nord-vest), principalul oraş al ţării, unde zeci de bărci ancorate au fost avariate, fără a exista însă victime.

Aproape o sută de acoperişuri au fost, de asemenea, smulse, potrivit autorităţilor locale, care au înregistrat şi 45 de copaci căzuţi. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite