Certificatul Covid, obligatoriu aproape peste tot în Bulgaria. Mutaţia variantei Delta, AY.4.2, pe o curbă ascendentă în Marea Britanie

22 octombrie 2021, 20:54

Certificatul verde a devenit obligatoriu în Bulgaria pentru activităţile în spaţii închise. Este vorba despre restaurante, hoteluri, locuri de divertisment, teatre, malluri şi centre de sport. Unităţile care nu îndeplinesc cerinţa de intrare cu certificat verde se închid.

Documentul nu este solicitat în magazinele alimentare, bănci, farmacii şi în transportul public.

După adoptarea deciziilor, în faţa centrelor de vaccinare s-au format cozi.

Certificatul verde este obligatoriu pentru personalul medical şi pentru cel din azile.

Nici angajaţii din malluri nu au acces la serviciu fără certificat, aşa că s-au format cozi la centrele pentru testări rapide şi PCR.

Şcolile trec la învăţământ online în funcţie de situaţia sanitară în regiuni, iar în universităţi, programul faţă în faţă este posibil doar pe baza certificatului verde.

În Bulgaria, rata vaccinării este sub 25%, iar numărul infectărilor creşte.

Dacă măsurile nu vor avea efect, se intră în carantină generală, au anunţat autorităţile.

Între timp, mutaţia variantei Delta, AY.4.2 se află pe o curbă ascendentă în Marea Britanie, fiind identificată în 6% din probele secvenţiate.

Experţii evaluează dacă este responsabilă de creşterea numărului infectărilor, 50.000 zilnic.

În Marea Britanie, rata vaccinării este de 80%, dar nu sunt restricţii. Mutaţia a fost detectată în SUA, Rusia, Israel, Portugalia şi Austria.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite