Certificat verde obligatoriu în Bulgaria. Controale drastice la târgurile de Crăciun din Germania. Australia își redeschide granițele

15 decembrie 2021, 12:40

Certificatul verde este obligatoriu din octombrie în Bulgaria pentru accesul în spațiile publice închise, nu însă și la locul de muncă. Kiril Petkov a insistat că restricțiile care ar putea duce la închiderea economiei pot fi evitate doar dacă va crește numărul persoanelor vaccinate. În prezent, în țara vecină, aproape 27 la sută din întreaga populație are schema completă de vaccinare.

În Germania, la Frankfurt, patrulele de poliție verifică la sânge certificatele verzi la intrarea în târgurile de Crăciun. De asemenea, cine nu poartă mască este amendat. Majoritatea vizitatorilor consideră aceste controale normale pentru că astfel se simt în siguranță. În ultimele zile, la Frankfurt au fost raportate în medie 2500 de cazuri pe zi.

Australienii, renumiți în toată lumea pentru restricțiile dure impuse de pandemie și-au redeschis granițele și pentru cei care nu sunt cetățenii țării de la Antipozi. Au voie să intre în Australia numai muncitorii calificați și studenții care, însă, trebuie să fie vaccinați. În martie anul trecut, Australia și-a închis granițele și a limitat accesul în țară chiar și cetățenilor săi. Guvernul a luat această hotărâre acum pentru a da un impuls economiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite