Cele şase imnuri de stat din istoria României. În 29 iulie, Ziua Imnului Naţional

De la constituirea statului român modern s-au succedat şase imnuri de stat, fiecare ilustrând regimul politic în timpul căruia au fost concepute şi intonate. „Deşteaptă-te, române!”, cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848, şi interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, a fost ales după Revoluţia din Decembrie 1989, drept Imn Naţional al României. O festivitate a avut loc în Capitală, în Piaţa Tricolorului, şi în alte oraşe ale ţării.

Orice naţiune şi orice stat se identifică fundamental în simbolurile sale esenţiale: drapelul, stema şi imnul.

„Puţine lucruri exemplifică mai bine coeziunea unei naţii decât atitudinea în faţa imnului naţional”, scria Radu Paraschivescu.

„Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, a devenit Imn Naţional începând din anul 1990, iar prin Legea nr. 99 din 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional al României.

În varianta prescurtată, care conţine 4 din cele 11 strofe ale poeziei Un răsunet, imnul se interpretează de către cor şi fanfară cu ocazia ceremoniilor oficiale naţionale, a competiţiilor sportive oficiale internaţionale, cu ocazia deschiderii sesiunilor Camerelor Parlamentului, la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale de stat şi particulare, la radio şi posturile de televiziune. De asemenea, textul imnului naţional al României este tipărit la începutul manualelor şcolare.

Istoria şi Imnul de stat

Primul imn a fost intonat începând din 1862, la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării, se numea „Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor” şi fusese compus de Eduard Hübsch. Imnul, selectat în urma unui concurs public, amintea de Alexandru Ioan Cuza care devenise primul domnitor al Principatelor Unite.

După ce la 14 martie 1881 se făcuse înălţarea României la gradul de regat şi în data de 10 mai 1884, într-o ceremonie fastuoasă fuseseră încoronaţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta, a fost necesar un nou imn de stat. Vechiul imn a fost înlocuit aşadar din 1884, cu „Trăiască Regele”.

Versurile aparţineau lui Vasile Alecsandri şi aminteau de regalitate şi Dumnezeu. Imnul a fost ulterior preluat şi inclus de George Enescu la sfârşitul lucrării sale „Poema Română”.

Abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi instaurarea republicii, au adus şi schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, pe muzica lui Matei Socor, era intitulat „Zdrobite cătuşe” şi sugera, prin versurile dramaturgului Aurel Baranga, victoria proletariatului.

Imnul s-a intonat până în 1953, când a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie”.

Imnul Republicii Populare Române avea muzica scrisă tot de Matei Socor, iar versurile poeţilor Eugen Frunză şi Dan Deşliu subliniau prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia stalinistă.

Din 1977, un nou imn, al României Socialiste. Îmnul s-a numit „Trei culori cunosc pe lume”, iar textul era inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu, ale cărui versuri originale se refereau la culorile tricolorului. Se spune că adaptarea versurilor pentru noul imn i-a fi aparţinut chiar lui Nicolae Ceauşescu.

„Trei culori” a fost intonat până în decembrie 1989, când a fost înlocuit cu „Deşteaptă-te, române!”, odată cu schimbarea regimului politic după revoluţia anticomunistă.

„Deşteaptă-te, române!” – un mesaj de patriotism şi libertate

Versurile imnului au la bază poemul „Un răsunet” al poetului Andrei Mureşanu, publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, iar muzica imnului se crede că ar aparţine lui Anton Pann, deşi melodia, care avea o largă circulație în epocă, ar putea avea de fapt un autor necunoscut.

„Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în data de 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea şi de atunci imnul cu puternic mesaj de patriotism şi libertate a fost cântat în toate momentele cruciale din istoria României.

A fost intonat în timpul Războiului de Independenţă, în Primul Război Mondial şi în Al Doilea Război Mondial, iar în timpul crizei care a urmat după 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania alăturându-se Aliaţilor, imnul a fost cântat spontan şi emis de toate staţiile radio.

Imediat după instaurarea dictaturii comuniste şi abdicarea regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 , „Deşteaptă-te, române!” şi alte marşuri sau cântece patriotice au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu închisoarea.

În ziua 15 noiembrie 1987, cu ocazia revoltei de la Braşov, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte imnul, deşi mulţi dintre ei nu cunoşteau bine versurile.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul a fost cântat pe străzi ca un adevărat imn naţional, înlocuind imnul comunist „Trei culori”, şi a fost adoptat drept Imn Naţional al României, în 1990.

Timp de câțiva ani „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

În 1900, cântecul „Deşteaptă-te, române!”, în interpretarea solistului Alexandru Pascu, a fost înregistrat pe disc în SUA, iar în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inimă duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

surse

presidency.ro

wikipedia.org