Cel puțin patru oameni au murit în incendiile de vegetație din sudul Italiei. Flăcările au provocat pagube în Croația, Portugalia, Turcia, dar și în insula spaniolă Gran Canaria

26 iulie 2023, 12:04

Incendiile de vegetație sunt tot mai numeroase și afectează cele mai căutate destinații turistice.

Un adevărat cerc de foc s-a format în jurul Mîrii Mediterane. Numeroase focare de incendii sunt vizibile din satelit, în Spania, Italia, Grecia, Turcia, Siria și țările din nordul Africii.

Sudul Italiei este afectat de incendii puternice de vegetație. Cea mai gravă situație este în insula Sicilia, unde flăcările au cuprins suprafețe extinse. Camerele cu termoviziune ale pompierilor italieni arată cât de gravă este situația într-o regiune din centrul Siciliei. Peste 2.000 de oameni au fost evacuați, iar pompierii au efectuat peste 500 de intervenții pentru a stinge focarele de incendii.

O familie a filmat momentul în care mașina în care se aflau trece prin fum și pe lângă flăcările de pe marginea drumului.

Potrivit meteorologilor, în unele regiuni din Sicilia, temperatura a adepășit 47 de grade Celsius.

Pompierii din Croația luptă cu flăcările care au mistuit vegetația din apropierea perlei turistice Dubrovnik, de la Marea Adriatică. Operațiunile sunt îngreunate de vântul puternic.

Imaginile filmate în timpul nopții sunt de coșmar, toate dealurile din jurul Dubrovnikului fiind iluminate de flăcările uriașe.

Situația este dramatică și în Portugalia, în sudul țării. Incendiile de vegetație au apărut într-un parc natural și s-au extins spre localitățile din jur.

Este inadmisibil! Suntem aici de mai bine de o oră! Pompierii au aşteptat să apară flăcările mari! Sunaţi-i pe miniștri! Ministrul de Interne ar trebui să vină aici.

Potrivit experților, schimbările climatice provocate de om au jucat un rol important în apariția și propagarea valurilor de caniculă din ultimii ani.

Zidine Pinto, meteorolog: Este destul de clar. Este fără echivoc faptul că schimbările climatice provocate de om influenţează valurile de caniculă, în privinţa intensităţii şi frecvenţei.

Nu doar oamenii au de suferit din cauza caniculei, care a devenit tot mai accentuată până și în Elveția, la 30 de grade Celsius. Mii de păsări care se sufocă de căldură au ajuns să sară din cuib, înainte să învețe să zboare, și ajung la veterinar cu fracturi.

Fanny Gonzales, medic veterinar: De la începutul anului am primit peste 1.600 de păsări. În anii precedenţi, cum ar fi anul trecut, am primit 2.411, aşa că, în acest moment, am depăşit jumătate din numărul de anul trecut.

Un incendiu de vegetație care s-a extins rapid a apărut și în insula spaniolă Gran Canaria, din apropierea costelor Africii.

Și în apropierea stațiunii Kemer din Turcia sunt incendii devastatoare. Peste 600 de pompieri și 40 de avioane speciale au intervenit pentru stingerea incendiilor.

Cel mai grav bilanț al incendiilor de până acum este în Algeria, unde 34 de oameni și-au pierdut viața. Mai multe sate din apropierea capitalei Alger au fost aproape distruse de flăcări.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite