CEDO somează Serbia să nu folosească ‘arme sonore’ împotriva manifestanților

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a ordonat miercuri Serbiei să nu utilizeze ‘arme sonore’ pentru dispersarea sau controlul manifestanților. Instanța din Strasbourg a dat astfel dreptate, parțial, militanților care au acuzat autoritățile sârbe de folosirea unui ‘tun sonic’ în 15 martie, cu ocazia unui miting de mare amploare la Belgrad, informează AFP.
‘Până la noi dispoziții, orice utilizare a dispozitivelor sonore cu scopul de a controla mulțimea (cu alt obiectiv decât comunicarea) trebuie împiedicată‘, a precizat Curtea.
Magistrații europeni au luat această măsură ‘provizorie’ în cadrul unei proceduri aplicabile în ‘circumstanțe excepționale’ și ‘cu risc iminent de încălcare ireparabilă’ a unui drept fundamental garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
CEDO a fost sesizată de 47 de reclamanți care participaseră la manifestația din 15 martie împotriva corupției și pentru statul de drept.
Peste 300.000 de demonstranți s-au adunat cu ocazia respectivă, a arătat o organizație de numărare independentă. În ziua aceea, puțin după orele 19.00, în timp ce manifestanții țineau un moment de reculegere, mulțimea s-a împrăștiat brusc, aparent fără niciun motiv, pe un bulevard din centrul Belgradului.
De atunci, opoziția și unii din cei prezenți la protest acuză poliția că a utilizat un tun sonic, dispozitiv militar pentru dispersarea mulțimilor, sau altceva similar. Autoritățile nu recunosc că ar fi recurs la un astfel de atac.
‘Reclamanții afirmă că au resimțit diferite simptome, în special o teroare instinctivă, panică, un sentiment de șoc, o accelerare a ritmului cardiac, tremurături, probleme auditive, vărsături, greață sau tahicardie‘, a detaliat CEDO în comunicatul difuzat miercuri. ‘Unii afirmă că au fost răniți din cauza panicii. Până la 4.000 de persoane au relatat despre experiența incidentului‘, adaugă documentul.
Partidul Democratic din opoziția de centru-stânga a reclamat săptămâna trecută autoritățile în Serbia, prezentând mărturii și dosare medicale ale mai multor manifestanți care afirmă că au avut probleme de sănătate după incident – afecțiuni ale auzului, acufene și dureri de cap.
CEDO a precizat că decizia anunțată miercuri nu semnifică nicio luare de poziție în privința utilizării efective a unei arme sonice în 15 martie, însă aceasta ar fi oricum ilegală în Serbia. Preluare Agerpres