Ce spun analiștii consultați de Știrile TVR după ce președintele Nicușor Dan a anunțat că România nu va găzdui arme nucleare
România nu va găzdui arme nucleare. Președintele Nicușor Dan a exclus această posibilitate. O astfel de decizie, într-un mediu aşa de volatil, ar fi trebuit luată după o discuție în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Și o dezbatere serioasă în societate, consideră analiștii de politică externă și militari consultați de Știrile TVR. Alte țări europene, precum Polonia și Finlanda, au arătat clar că vor să aibă focoase nucleare pe teritoriile lor ca măsură de siguranță.
Polonia și Finlanda, doi aliați cu armate extrem de puternice, vor acum să aibă pe teritoriul național arme nucleare, deși beneficiază de protecția NATO.
Aflat în vizită la Varșovia, președintele României a exclus ferm această posibilitate în cazul țării noastre.
Nicușor Dan, președintele României: În viitorul mediu nu se pune problema ca componente nucleare să fie găzduite de teritoriul nostru
Decizia președintelui vine fără o consultare cu membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Analiștii sunt de părăre că un astfel de subiect ar fi trebuit explicat mai bine oamenilor, iar decizia politică ar fi trebuit luată după o dezbatere publică serioasă.
Iulian Fota, fost consilier prezidențial: Președintele a luat o decizie de a continua această politică a României din 1961 de a nu avea arme nucleare pe teritoriul nostru. Nu cred că e cea mai bună, dacă mă întrebați pe mine.
Cdor. Valentin Mateiu, analist militar: Rezultatul e că dislocarea de armament nuclear tactic e un element pozitiv. Aduce riscuri? Da, suplimentare. Dar trebuie să avem în vedere că toate statele membre NATO sunt ținte pentru Federația Rusă.
În prezent, cinci aliați din NATO au pe teritoriul lor în jur de 100 de bombe nucleare tactice americane. În condițiile unui conflict, piloții din Belgia, Germania, Italia și Țările de Jos pot lansa cu avioane forțelor aeriene naționale aceste arme nucleare tactice.

