Ce simt copiii talentați de la Colegiul Dinu Lipatti: „Pianul e motivul pentru care mă trezesc dimineața”

În inima Bucureștiului, la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, viitorul se scrie pe portativ notă cu notă, vis cu vis, muncă peste talent. Aici, copiii duc muzica pe culmile excelenței. În sprijinul lor vine și Asociația „Viața fără violență” care, prin proiectul Mozartissimo, își propune să promoveze tinerele talente în ţară și pe scenele lumii.

Maria Alexandra Perșinaru, pianistă: Mă simt foarte foarte bucuroasă să fiu pe scenă și să le transmit oamenilor tot. Tot ce simt eu!

Petru Alexandru Burcea, pianist: Văd pianul ca pe o salvare. Eu vin lângă un prieten și cânt împreună cu el.

Marco Adrian Petru Mihon, pianist: Eu nu aș putea trăi fără acest instrument. Pianul e motivul pentru care mă trezesc dimineața.

Darius Emanuel Moț, pianist: Mă simt foarte bucuros că reușesc să împărtășesc cu publicul ceva din viața mea, din sufletul meu și asta îmi da împlinire și scop în viață.

Andrei Bogdan, pianist: Mă simt în al nouălea cer, este ceva unic. O emoție unică pe care nimic nu poate să o înlocuiască.

Flavius Alexandru Calofir, pianist: Pianul pentru mine înseamnă emoții. Emoții bune, emoții rele. Emoțiile mele și chiar și emoțiile celor din jurul meu.

Rebecca Maria Munteanu, pianistă: Fericire, relaxare, bucurie, pianul pentru mine înseamnă un fel prin care pot să îmi exprim ce simt.

Sunt elevi de 10 nu doar la școală, ci și în concursuri internaționale, unde numele României este aplaudat datorită dăruirii, sacrificiilor și implicării copiilor, familiilor, profesorilor. 

Elena Petreco, profesor coordonator, Colegiul Național de artă Dinu Lipatti: Copiii pentru mine sunt familia mea, pentru că noi suntem o echipă, împreună cu părinții și cu copiii. Sigur că mă bucur foarte mult când câștigăm concursurile, este o muncă grea și este de fapt o bucurie pentru că ei toți iubesc pianul și muzica.

Laurențiu Florentin Moț, tatăl lui Darius: Cu cât te întinzi mai tare în direcția asta, a dezvoltării, cu atât mai tare costurile cresc și ele. Adică una este să participe la un concurs în București, altă este să dai un recital în Franța, să zicem. Îl sprijinim cu tot.

Alexandru are acum 39 de ani, însă la 12 ani era unul dintre copiii care au făcut parte din proiectul Mozartissimo.

Alexandru Virgil Răileanu, pianist, profesor de muzică: A fost o rampă de lansare pentru mine Mozartisimo.  Mozartissimo în România a fost tot timpul prezent și nu doar în România. A însemnat o punte între est și vest.

Mozartissimo a funcționat în Germania timp de 19 ani și a reușit să promoveze prin burse și concerte tinere talente pe marile scene ale lumii. Acum, cu ajutorul Asociației „Viață Fără violență”, proiectul revine în România.

Mihaela Olaru, președinta Asociației “Viață fără violență”: Avem nevoie de foarte mare implicare și susținere din partea comunității, din partea oamenilor care vor să investească în educație, în cultură, în valoarea artistică a copiilor.