Ce pensie va avea după recalculare un pensionar care a muncit 25-45 de ani și a avut un salariu de 2000 de lei

Mulți pensionari așteaptă cu optimism momentul recalculării pensiilor de anul acesta și se întreabă dacă vor primi ceva bani în plus. Iată care este formula prin care orice pensionar își poate calcula singur pensia care îi va reveni după recalculare.
De aceea, vom lua în calcul o persoană standard din sistem, care avut o perioadă de cotizare de 25 – 45 de ani și a avut în medie un salariu lunar de 2.000 de lei. Ce pensie va avea după recalculare o astfel de persoană?
În acest moment în România sunt peste cinci milioane de pensionari, 60% dintre aceștia urmând să aibă pensiile majorate după recalcularea care este programată pentru 1 septembrie 2024. Creșterea medie a pensiilor va fi de aproximativ 40%, numai că unele pensii vor crește mai mult, iar altele mai puțin.
Citește și: Ce schimbări în calcularea pensiei vor fi în 2024. Afectați: 5.000.000 de pensionari
Acest lucru se datorează punctelor de stabilitate din noua metodă de calcul al pensiilor. Practic, cuantumul pensiilor va depinde foarte mult de numărul de ani lucrați.
De exemplu, persoanele care au lucrat mai mult de 25 de ani vor avea o pensie considerabil mai mare, poate chiar dublă.
Totuși, Legea pensiilor, care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, a fost făcută publică, dar nu și regulile de aplicare ale acesteia. De aceea, calculele se pot schimba destul de mult după apariția acestor norme.
Ce pensie se avea după recalculare un pensionar care a muncit 25-45 de ani și a avut un salariu de 2000 de lei?
Vom face calculul pensiei trei pensionari care au avut același salariu net de 2000 de lei lunar, dar care au înregistrat stagii diferite de cotizare. Unul a muncit 25 de ani, altul, 35 de ani, iar cel de al treilea, 45 de ani.
Cum se calculează punctajul lunar
Conform legii, „punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”
Venitul brut lunar care se ia în calcul este de 6.789 de lei. Așadar, punctajul lunar se obține împărțind salariul lunar brut obținut la 6.789. La acesta se adaugă punctele aferente fiecăreia din cele 12 luni și se va împarți la 12.
Citește și: Documentul fără de care unii pensionari nu își vor primi pensia. Avertismentul Casei de Pensii
Ne vom da seama cât va primi un pensionar dacă a lucrat 25 de ani, 35 de ani sau 45 de ani și a câștigat în medie 2.000 de lei pe lună.
Un salariu net de 2.000 de lei se obține dacă cel brut a fost 3.550 de lei. Prin împărțire la 6.789 se va obține un punctajul de 0,52. În prezent, valoarea punctului de pensie este de 81 de lei.
Să luăm cazul pensionarului care a muncit 25 de ani, cu un salariu net de 2.000 de lei. Pentru acesta, pensia care va rezulta este 25 de ani X 0,52 X 81 lei. Rezultă o pensie de 1.300 lei, lunar.
Pentru pensionarul care a muncit 35 de ani pe un salariu net de 2.000 de lei vei avea calcului va fi următorul: 35 de ani x 0,52 = 18,2 puncte.
Însă, conform noii legi, la aceasta se adaugă așa numitele punctele de stabilitate: 5×0,5+5×0,75=6,25. Fără aceste puncte de stabilitate, pensia rezultată ar fi fost, în cazul unui punct de pensie în valoare de 81 de lei, de 1474 lei.
Luând însă în calcul și punctele de stabilitate, la cele 18,2 puncte rezultate după calculul celr 35 de ani de muncă, se mai adaugă încă 6,25, ceea ce duce la 24,45 și la o pensie de 1.930 lei.
Număr de puncte: 35 X 052 puncte = 18,2 puncte. La care se aduagă puncte de stabilitate 5X 0,5 + 5 X 0,75 = 6,25. Total puncte: 24,45 X 81 lei punctul de referință = 1.930 lei
Pentru pensionarul de 45 de ani cu un salariu net de 2.000 de lei, calculul în felul următor: 45 ani X 0,52 = 23,4, la care se adaugă puncte de stabilitate: 5X 0,5 + 5 X 0,75 + 5X1 = 11,25. În total, 34,65 puncte x 81 lei, rezultă o pensie de 2.800 lei.
Care este formula de calcul?
Ca o concluzie, formula de calcul a pensiei după recalculare este următoarea:
Pensia = VPR (valoarea punctului de referință) x Numărul total de puncte.
VPR = 81 lei
Număr total de puncte al pensionarului = punctele de contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.
Cum se calculează punctele de stabilitate
Punctele de stabilitate se acordă celor care au muncit mai mult de o perioadă de 25 de ani.
Astfel, se acordă 0,50 puncte pentru fiecare an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv; 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv; 1 punct/an, pentru anii din intervalul 36 – 40 ş.a.m.d.
La acestea se adaugă și: 0,25 de puncte pentru fiecare an la grupa a a II-a de muncă (20 lei în plus pe an) și 0,5 puncte pentru fiecare an la grupa I de muncă (40 lei în plus la pensie).