Cazul Caracal. Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare și Ştefan Risipiţeanu la 7 ani. Sentința nu este definitivă
Gheorghe Dincă a fost găsit vinovat pentru toate faptele de care a fost acuzat: răpire, sechestrare, viol și omor. A primit pedepse pentru fiecare, în total 108 ani de închisoare. Inculpatul are 69 de ani, iar pedeapsa maximă pe care a primit-o a fost de 30 de ani pentru uciderea Luizei Melencu și Alexandrei Macesanu.
Ştefan Risipiţeanu, inculpat pentru viol a fost condamnnat la şapte ani de închisoare, potrivit încheierii postate pe portalul instanţelor de judecată.
Sentinţa poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Instanţa s-a pronunţat în „Cazul Caracal” după mai multe amânări.
La Tribunalul Olt, unde cauza s-a judecat pe fond, audierile s-au încheiat în luna mai, apoi a fost fixat termen pentru deliberare şi pronunţare în luna iunie, amânate însă până vineri, 23 septembrie.
Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova.
La mai mult de trei ani de la dispariția celor două fete din Caracal, vineri, 23 septembrie, s-a pronunțat o primă decizie în acest caz.
Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru Gheorghe Dincă- 30 de ani de închisoare pentru răpire, sechestrare, viol și uciderea celor două tinere. Pentru prietenul lui Dincă, Ștefan Risipițeanu, procurorii au cerut o pedeapsă de 12 ani.
Nu ne încălzește cu nimic câți ani i-a dat lui Dincă și lui Risipițeanu, Luiza noastra trăiește si maica o așteaptă acasă. Cine spune ca Luiza e moartă nu e adevărat, Luiza trăiește, a spus bunica Luizei Melencu.
Ultima oară când a fost audiat în fața judecătorului, Dincă a susținut că vrea să fie acuzat de orice, mai puțin pentru omor. Acesta susține în continuare că cele două fete trăiesc.
Pe de altă parte și avocatul familiei Măceșanu solicită ca Gheorghe Dincă să fie achitat. Familia dorește acest lucru pentru ca certificatul de deces al Alexandrei să fie anulat și căutarea tinerei să fie reluată.
În ianuarie 2020, procurorii l-au trimis în judecată pe Gheorghe Dincă pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, profanare de cadavre și omor calificat.
În anul 2019, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au dispărut fără nicio urmă din Caracal, iar
Pe 14 aprilie 2019, Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, venise în Caracal, să scoată o sumă de bani. Ultimele imagini cu tânăra în viață au fost surprinse de o cameră de luat vederi. Avea să se întâlnească cu Gheoghe Dincă și de atunci nimeni nu a mai știut nimic despre ea.
Trei luni mai târziu, dispărea și Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani. Ea a reușit să sune la 112, anunțând că a fost răpită. Polițiștii nu au intervenit însă la timp. Dar căutările ei i-au adus pe anchetatori până în curtea lui Gheorghe Dincă.
Gheorghe Dincă este acuzat că le-ar fi luat cu mașina la autostop pe cele două fete, le-ar fi sechestrat și le-a dus în casa lui, unde le-ar fi violat și apoi le-ar fi ucis.
Prietenul lui Ghoerghe Dincă, Ștefan Risipițeanu, este acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu.