Caz revoltător în Olt. O femeie susține că a fost bătută de un polițist

27 octombrie 2019, 14:42

Femeia are 49 de ani și este din orașul Potcoava. Ea își câştigă existența lucrând cu ziua, iar acum ar fi fost chemată de un fost cumnat și de polițist să discute despre zugrăvirea unei camere.

Când a ajuns la casa cumnatului, cei doi bărbați erau băuți. Nu se știe cum s-ar fi sfârșit totul dacă la fața locului nu ar fi ajuns polițiștii, colegii agentului.

Femeia desfigurată a fost dusă la spital. Agentul este Nicușor Rotaru şi era în concediu de odihnă. Tatăl lui este foarte supărat pe cele întâmplate şi lasă să se înțeleagă că fiul său nu este la prima abatere. La fel spun și localnicii.

Polițistul s-a mai comportat violent și avea probleme cu alcoolul. Superiorii l-au mai cercetat și i-au retras dreptul de port armă.

Inspectoratul Județean de Poliție Olt s-a autosesizat, iar agentului i s-a deschis dosar penal. Agentul a fost audiat de Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și este cercetat în liberate. Dacă va fi găsit vinovat, riscă cel puțin cinci ani de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite