Caz șocant la Suceava: Tânăr care se distra torturând și spânzurând câini. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Faptele sale se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani
În februarie anul trecut, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au primit o plângere de la Asociația „Casa lui Patrocle” cu privire la faptul că un tânăr din satul sucevean Paltinu a ucis cu cruzime un câine, în comuna Horodniceni.
Sesizarea a fost făcută după ce o învăţătoare a văzut că una dintre eleve plângea la ore. Femeia a aflat că fetiţa primise o înregistrare video de la fratele ei mai mare, în care acesta este filmat cum ucide cu sânge rece un câine.
A doua zi, poliţiştii au început verificările. A mai fost găsit și un al doilea câine cu leziuni pe corp.
A fost necesară şi o expertiză psihiatrică. A rezultat că adolescentul în vârstă de 17 ani şi 11 luni la data comiterii atrocităţilor avea discernământ.
El a fost reţinut 24 de ore de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor.
La începutul lunii ianuarie, un bărbat de 21 de ani, din Zvoriștea, a fost prins de oamenii legii după ce postase pe rețelele de socializare imagini în care antrena doi câini folosind iepuri vii, care erau urmăriți și sfâșiați de animalele de vânătoare.