Campionatele europene de acrobație aeriană se desfășoară la Deva

România găzduiește zilele acestea una dintre cele mai importante competiții de acrobație aeriană. Pe aerodomul de la Deva s-au strâns deja piloți din mai multe țări pentru a participa la Campionatele europene de acrobație aeriană. Concursul va dura o săptămână și este organizat de Aeroclubul României.

Campionatul Naţional de Masaj se desfășoară la Sibiu. O ocazie pentru terapeuți să își îmbunătățească tehnicile

Masajul ne duce cu gândul la relaxare și la stare de bine, dar tratează afecţiuni precum dureri de spate, anxietate, stres, insomnie. Este cea mai veche terapie practicată de om și poate îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii şi funcţiile neurologice dacă e realizat de o persoană avizată. Maseuri şi specialişti de renume mondial şi-au dat întâlnire pentru a doua oară la Campionatul Naţional de Masaj din România.

Un francez îndrăgostit de Bucovina salvează casele tradiționale și atrage sute de turiști străini

Să ai grijă de case vechi, să explici că sunt valoroase și să le redai frumusețea a fost dintotdeauna dificil. O spune Pascal Garnier, un francez care și-a făcut o misiune din salvarea caselor tradiționale din Bucovina. Una dintre locuințe, veche de peste 130 de ani, a fost strămutată și este acum vizitată de turiști. Printre aceștia și sute de francezi care vin să cunoască România rurală.

Lavanda cucerește câmpurile României

"Aurul mov" cucerește câmpurile țării! Vorbim despre culturile de lavandă care câștigă tot mai mult teren în România, spre deliciul fotografilor și amatorilor de frumos. Lavanda transformă zonele în care este cultivată în puncte de atracție pentru turiști. La câțiva kilometri de Focșani, o vrânceancă a primit pe plantația sa mii de vizitatori în acest sezon, iar în județul Bistrița-Năsăud a fost organizat chiar un festival al lavandei.

Vacanțe pentru orice anotimp: Fundata și Poarta Raiului, mereu pregătite pentru turiști

De dragul turiștilor, dar şi pentru a trăi chiar ei în condiţii mai bune, locuitorii din multe zone rustice nu doar că ridică pensiuni şi dezvoltă afaceri în domeniul ospitalităţii, dar se implică şi în modernizarea împrejurimilor. La Fundata, în Brașov, se promovează turismul rural autentic, în timp ce în Alba, în zona domeniului schiabil Șureanu, proprietarii de pensiuni au pus mână de la mână și au reparat drumul de acces.

Trafic blocat la Lima, pentru salvarea unui cățel

În Lima, Peru, traficul a fost blocat preț de câteva minute bune din cauza unui cățel. Patrupedul ar fi fost lovit de o mașină dacă nu ar fi fost văzut la timp de un șofer. El a fost cel care s-a dat jos de la volan și le-e cerut celorlalți să încerce să blocheze câinele cu mașinile.

Prietenie specială între o fetiță de două luni și câinele familiei

Prietenie specială între o fetiță de numai două luni și un câine. Athos, patrupedul familiei și-a luat în serios rolul de frate mai mare și, de când a venit pe lume Clara, câinele o păzește neîncetat. Are grijă să nu o supere nimeni și îi aduce jucării atunci când fetița plânge. Este un caz special, spun medicii veterinari.

Ultima Oră

Cele mai citite