Sport
După 25 de ani, Cupa României merge în Bănie. Oltenii au învins în finala de pe Arena Națională divizionara secundă Hermannstadt cu 2-0. Craiova va juca în turul trei preliminar al Europa League, primul meci fiind pe 9 august.
Cupa Mondială 2018 - EXCLUSIV LA TVR. Argentina face parte din grupa D, alături de Islanda, Croația și Nigeria
Campionatul Mondial de Fotbal va fi în exclusivitate la Televiziunea Română, din 14 iunie. Până atunci, Știrile TVR vă prezintă în fiecare seară câte una dintre cele 32 de echipe, dar și cele 11 orașe care vor găzdui cele 64 de meciuri. Astăzi a venit rândul Argentinei. Echipa lui Messi face parte din grupa D, alături de Islanda, Croația și Nigeria.
Prima etapă a Campionatului Naţional de îndemânare s-a disputat la Bucureşti
Campionatul Naţional de îndemânare şi-a derulat prima etapă în Bucureşti. Nu mai puţin de 56 de piloţi s-au înscris la startul competiţiei, de anul acesta existând şi o secţiune dedicată sexului frumos. Amatori şi piloţi experimentaţi au luptat cot la cot cu secundele în cadrul a zece clase.
Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor pentru a treia oară consecutiv, o premieră în istoria fotbalului
Atacantul Cristiano Ronaldo, care a câștigat cu Real Madrid al treilea trofeu consecutiv din Liga Campionilor, după finala cu Liverpool (3-1) de la Kiev, a sugerat după meci că ar putea părăsi campioana Europei la finalul acestui sezon, relatează agențiile internaționale de presă.
Cupa Mondială 2018 - EXCLUSIV LA TVR. Costa Rica va evolua în grupa E, alături de Brazilia, Elveția și Serbia
Au rămas 19 zile până la debutul celui mai important eveniment sportiv al anului. Campionatul Mondial de Fotbal va fi transmis în exclusivitate la Televiziunea Română, din 14 iunie. Până atunci, Știrile TVR vă prezintă în fiecare seară câte una dintre cele 32 de echipe, dar și cele 11 orașe care vor găzdui cele 64 de meciuri. Astăzi a venit rândul uneia dintre marile surprize de acum 4 ani: aproape de semifinale la mondialul brazilian, Costa Rica vrea să repete performanța și în Rusia.
Mihaela Buzărnescu și Raluca Olaru, campioane la dublu la Strasbourg!
Mihaela Buzărnescu și Raluca Olaru au câștigat finala la dublu a turneului WTA de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 226.750 dolari.
Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru (28 ani, 160 WTA) a câştigat vineri în ultima rundă a calificărilor și s-a calificat pe tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros.
Cupa Mondială 2018 - EXCLUSIV LA TVR. Cea mai bună performanță din istoria Belgiei la Campionatul Mondial este locul 4 obținut în 1986
Campionatul Mondial de Fotbal va fi în exclusivitate la Televiziunea Română, din 14 iunie! Până atunci, Știrile TVR vă prezintă în fiecare seară câte una dintre cele 32 de echipe, dar și cele 11 orașe. Astăzi a venit rândul Belgiei. Cu una dintre cele mai bune generații din istorie, Belgia va face parte din grupa G, alături de Panama, Tunisia și Anglia.
Mihaela Buzărnescu a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Strasbourg. S-a calificat la dublu, alături de Raluca Olaru
Mihaela Buzărnescu (30 ani, 32 WTA), a ratat calificarea în finala turneului de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a fost învinsă de Dominika Cibulkova (Slovacia), cu 2-6, 7-6 (5), 6-1. Câteva ore mai târziu, Buzărnescu s-a calificat, însă, alături de Raluca Olaru, în finala probei de dublu.
Cupa Mondială 2018 - EXCLUSIV LA TVR. Brazilia, echipa care nu a lipsit de la nicio ediţie a CM, este favorită la câştigarea competiţiei
În Rusia, brazilienii vor face parte din grupa E, alături de Elveţia, Costa Rica şi Serbia. Campionatul Mondial de Fotbal va fi în exclusivitate la Televiziunea Română, din 14 iunie. Până atunci, vă prezentăm, în fiecare seară, câte una dintre cele 32 de echipe, dar şi cele 11 oraşe.
Simona Halep-Alison Riske, în primul tur la Roland Garros. În ce condiții își poate păstra românca poziția de lider mondial
Simona Halep trebuie să ajungă cel puţin în semifinalele turneului de Grand Slam de la Roland Garros pentru a rămâne lider mondial în tenisului feminin, scrie site-ul WTA, care aminteşte că românca poate fi detronată de cinci jucătoare: Caroline Wozniacki (Danemarca), Garbine Muguruza (Spania), Elina Svitolina (Ucraina), Karolina Pliskova (Cehia) şi Caroline Garcia (Franţa). Azi au avut loc tragerile la sorți pe tabloul principal la al doilea turneu de Grand Slam al anului și româncele și-au aflat adversarele din primul tur. Organizatorii turneului au anunțat că Serena Williams NU va fi cap de serie.
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Strasbourg
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, joi, în semifinalele turneului WTA de la Strasbourg (Franţa), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o pe taiwaneza Su-Wei Hsieh în două seturi, 6-0, 6-3.
Cupa Mondială 2018 - EXCLUSIV LA TVR. Neymar vrea titlul mondial cu Brazilia!
Atacantul brazilian Neymar, vedeta echipei franceze de fotbal Paris Saint-Germain, se recuperează după operaţia de la piciorul drept mult mai rapid decât se aşteptau membrii comisiei tehnice a cvintuplei campioane mondiale Brazilia.
VIDEO. Scrisoarea naţionalei statului Peru pentru adversarele de la Cupa Mondială a devenit "virală"
Peru s-a calificat la Campionatul Mondial din Rusia, după o absenţă de 36 de ani de la turneele finale. Sud-americanii vor să facă o impresie frumoasă în această vară, iar Federația Peruviană de Fotbal a realizat un videoclip inedit, sub forma unei scrisori, care a devenit “viral” pe reţelele de socializare.

