Special
În două zile se încheie înscrierile pentru Selecţia Naţională Eurovision, apoi vom afla melodiile semifinaliste. Randi, unul dintre juraţii acestei ediţii, a fost invitat la Ora de Știri, pe TVR2, și a adus detalii de culise.
#TuFaciSarbatoarea | A rămas cu sechele după un incendiu, a crescut la orfelinat, iar acum e alături de cei care au nevoie de ajutor
Are o viaţă cât o poveste! O poveste despre curajul de a depăşi obstacole şi de a vindeca prin forţa Binelui. Vorbim despre Maria Stănescu, un om a cărui inimă adună amintiri dureroase. La vârsta de 3 ani, un incendiu a cuprins casa în care locuia. Multiplele răni provocate de foc au ţinut-o mult timp în spital. Acolo a şi fost abandonată de mamă, cea care nu îşi dorea un copil cu dizabilităţi. Aşa că Maria a ajuns într-o casă de copii, iar de la 7 ani a urmat o şcoală specială din Iaşi.
#TuFaciSarbatoarea | Este nevoie de 800.000 de euro pentru ca blocul operator și terapia intensivă de la Maternitatea Polizu să fie aduse în secolul 21
Salvați Copiii ne invită pe toți într-o poveste cu final fericit. Acum, de sărbători, este momentul perfect pentru fapte bune. Așa că putem pune umărul la renovarea secției de Terapie Intensivă și a Blocului Operator de la Maternitatea Polizu din Capitală. De 40 de ani, nimeni nu a mai făcut așa ceva. Este nevoie de 800 de mii de euro. Un sms sau o donație mai consistentă înseamnă un spațiu mai sigur pentru o mamă și un nou născut.
#TuFaciSarbatoarea | Dintr-un vechi punct termic al orașului, o oază de liniște și de relaxare pentru vârstnici. Centru modern la Bistrița
Bunicii Bistriței au de acum un loc unde se pot întâlni să stea de vorbă, să se relaxeze și să-și vindece rănile singurătății sau temerile. Un vechi punct termic al orașului, lăsat până nu demult în paragină, a fost transformat, cu bani europeni, în centru de zi pentru persoanele vârstnice.
#TuFaciSarbatoarea | Voluntari pentru o căsuță în care să vină Crăciunul. Donații pentru o familie cu doi copii
Împreună, binele ajunge să schimbe lumea. Este credința unor prieteni care au arătat că, dacă își unesc forțele, reușesc să aducă bucurie în sufletele celor încercați. Acum, au adus Crăciunul într-o familie care nu a avut niciodată un brad. Cămin le este o casă dărăpănată și trăiesc cum pot de pe o zi pe alta. Copii de doar câțiva ani vor avea anul acesta cadouri de la Moș Crăciun.
#TuFaciSarbatoarea | Jandarm clujean din Detașamentul Antiterorist, antrenorul tinerilor nevăzători. Totul a pornit de la o demonstrație de arte marțiale în care nu a reușit să execute mișcările legat la ochi
Un jandarm din Cluj este de 6 ani antrenorul de karate al unor campioni europeni și mondiali. Este vorba despre tineri cu deficiențe de vedere, pe care acest sport i-a învățat să simtă nu doar gustul victoriei, ci și bucuria de a face parte dintr-o echipă. Pentru jandarmul clujean, antrenamentele și competițiile câștigate au devenit un mod de viață, iar satisfacția supremă este pentru el faptul că le poate oferi acestor tineri șansa de a deveni campioni.
Alexandra Ungureanu, membră în juriul Selecţiei Naţionale Eurovision, la Ora de Știri: Rolul nostru e să facem ca România să aibă cea mai bună piesă posibilă și cea mai bună prezență
Magia Eurovision se întoarce la TVR. Cel mai urmărit concurs muzical internaţional va avea loc la Torino, după ce trupa Maneskin a câştigat marele trofeu. România va participa la cea de-a 66 ediţie a competiției cu melodia care va câstiga Selecţia Națională. Pe 5 martie vom afla cine va reprezenta ţara noastră la Eurovision 2022. Laura Fronoiu a invitat-o în platou pe Alexandra Ungureanu, membră a juriului.
GhiDigital, episodul 11 | Ce date culege smartwatch-ul despre noi: măsoară în permanență tensiunea, oxigenarea sângelui, face EKG la cerere, estimează proporția corporală de țesut muscular și grăsime, veghează somnul
Încep, bătrânește, cu o carte, care m-a marcat profund acum câțiva ani când am citit-o. E plină de predicții și avertismente foarte pertinente despre rolul tehnologiei digitale în civilizația umană. Yuval Harari a devenit vedeta planetară și a vizitat inclusiv România.
TVR prezintă juriul Eurovision România 2022. Pe 5 martie vom afla cine va reprezenta țara noastră la competiție
Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu sunt artiștii care vor juriza această ediţie a Selecţiei Naţionale. Pe cei cinci interpreți și compozitori îi leagă o bogată activitate în industria muzicală, dar și experienţa participării sau colaborării la Eurovision România. Ei vor forma juriul de specialiști la toate fazele Selecției Naționale, de la etapa preselecției până în marea finală.
#EuSuntRomania | Învățătoarea care i-a făcut pe copii să iubească școala și în pandemie. Le predă în parc, livadă sau la muzeu, cu materiale și personaje inventate de ea
O învățătoare ca o mamă, care a dat totul ca să nu-și vadă elevii triști în perioada pandemiei. Așa ar putea fi descrisă Consuela Colţan, de la Școala numărul 280 din Capitală. De mai bine de un an și jumătate, doamna învățătoare le predă elevilor săi în spații necovenționale, cu materiale și personaje inventate de ea. În parc, în livadă sau chiar la muzeu, orele sunt mult mai distractive, iar elevii asimilează mai ușor, spune învățătoarea. Astfel, fiecare sărbătoare este un motiv pentru încă o lecție altfel.
Pandemia nu e FAKE NEWS. Tu știi adevărul | O campanie Știrile TVR, din această seară, la Telejurnal
Nu poate fi văzut cu ochiul liber însă a avut puterea să facă lumea mai complicată pentru noi toți! De aproape doi ani, trăim în pandemie și luptam să rămânem sănătoși.
GhiDigital, episodul 10 | Shopping online. Precauții pe care trebuie să le avem în vedere atunci când facem cumpărături pe internet
Febra cumpărăturilor a început deja, odată cu Black Friday și își atinge apogeul în următoarele săptămâni. E momentul pentru afaceri grase pentru cei care au ceva de vânzare, mai ales pe internet. Să speram că Autoritatea pentru Protecția Consumatorului își va face treaba pentru a nu avea prețuri umflate doar de dragul profitului nejustificat al comercianților.
Eurovision, la un click distanță. Au început înscrierile pentru Selecția Națională
Au început înscrierile pentru Selecția Națională Eurovision! Toti cei interesați pot trimite piesele care merită să ajungă în inimile oamenilor din toată lumea. Iar cu două zile înainte de Crăciun, juriul va anunța cei 45 de semifinaliști. Noutatea acestei ediții este că publicul va putea salva, online, 5 melodii în semifinală. Iar pe 5 martie vom afla reprezentantul României la Eurovision 2022.
Începe Selecția Națională Eurovision. Iuliana Marciuc, manager de proiect: Vom alege dintre multe piese, cea mai bună, vocea cea mai bună pentru a reprezenta cu succes România
Veşti bune pentru fanii Eurovision România! Începe Selecţia Naţională! Consiliul de Administratie al TVR a aprobat participarea la Eurovision 2022, iar startul înscrierilor se va da în curând. Organizatorii promit o ediţie plină de surprize.

