Restricții de circulație pe calea ferată și pe șosele din cauza caniculei

A treia zi cu cod roșu de caniculă. Viteza de circulație a trenurilor a fost redusă duminică cu 20-30 de kilometri/oră, față de viteza normală, pe 65,42% din rețeaua feroviară. Temperatura la nivelul șinei este cuprinsă între 56 și 59 de grade Celsius, conform paginii de Facebook a CFR. CNAIR a prelungit restricțiile de circulație pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone. 

Un bărbat din Târgoviște a fost lovit mortal de o ambulanță

O ambulanță aflată în misiune a lovit mortal un bărbat, în Targoviște. Omul a vrut să traverseze și ar fi apărut brusc în fața autospecialei. În urma impactului, pietonul a murit. Șoferul ambulanţei are însă dosar penal. Polițiștii trebuie să stabilească dacă avea semnalele acustice și luminoase pornite și dacă pietonul a traversat sau nu regulamentar.

6 august, Schimbarea la faţă a Domnului şi Probejania

Sărbătoarea aminteşte creştinilor de momentul în care apostolii Petru, Iacob şi Ioan, rugându-se împreună cu Isus pe muntele Tabor din Galileea, au văzut cum chipul Mântuitorului s-a schimbat, faţa îi strălucea ca soarele, iar hainele i se făcuseră albe că zăpada. În tradiţia populară, Probejenia marchează despărţirea de vară şi schimbarea veşmintelor, naturii şi ale oamenilor, cu cele ale toamnei.

Ultima Oră

Cele mai citite