Antonia Radu, condamnată în dosarul Colectiv, liberă în Moldova

După aproape 9 ani de la tragedia din clubul Colectiv, Antonina Radu, fost angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, este liberă, deşi, în 2022 a fost condamnată definitiv în România la 8 ani şi 8 luni de închisoare, pentru fapte de corupţie.

A intrat în vigoare legea care interzice jocurile de noroc în localităţile cu mai puţin de 15 mii de locuitori

A intrat în vigoare legea care interzice jocurile de noroc, a păcănelelor, în localităţile cu mai puţin de 15 mii de locuitori! Acestea nu ar trebui să mai funcționeze in special în zone unde nu existau restricții până acum: lângă școli, primării sau alte instituții frecventate de foarte mulți copii. E un fenomen periculos care a luat amploare dar greu de combătut în ciuda legislaţiei actuale. Sălile cu aşa numitele slot-mashine erau și azi deschise, inclusiv în locurile interzise. Și vor rămâne așa. Până le expiră licenţa de funcţionare.
ChatGPT

Plângere în Austria împotriva ChatGPT

Asociaţia vieneză de protecţie a vieţii private NOYB a anunţat luni că a intentat un proces în Austria împotriva programului de inteligenţă artificială generativă, deoarece "ChatGPT divaghează" şi nici chiar editorul său, OpenAI, "nu îl poate opri".

Ultima Oră

Cele mai citite