Suspectul în cazul doctoriței ucise la Brăila, arestat preventiv. Fusese eliberat condiționat anul acesta

Polițiștii l-au reținut sâmbătă seară pe principalul suspect în cazul doctoriței stomatolog din Brăila, care a fost înjunghiată în timp ce se afla în propriul cabinet. Bărbatul, care și-a schimbat de mai multe ori numele, este din oraș și are antecedente penale. Fusese eliberat condiționat în această primăvară.
Yvette Cooper / Prodimedia Images

Ministrul britanic de Interne cere aplicarea deplină a legii faţă de autorii violenţelor ce au implicat români la Leeds

Ministrul britanic de interne Yvette Cooper a cerut vineri aplicarea "forţei depline a legii" asupra celor responsabili pentru incidentele violente care au avut loc pe străzile oraşul Leeds în urma unei acţiuni a autorităţilor de protecţie a copilului, în timp ce Consiliul Local al acestui oraş a anunţat că este "de acord să realizeze o examinarea urgentă a cazului şi să colaboreze cu organizaţiile conduse de români şi de romi, cu bisericile şi consulatul onorific al României şi cu alţi reprezentanţi ai familiei, în interesul familiei şi al comunităţii mai largi de romi", relatează BBC.
Proteste în Leeds / Prodimedia Images

Proteste în Leeds după ce asistenții sociali au preluat copiii unei familii de români. Mai multe persoane arestate

Au fost şi proteste violente în oraşul englezesc Leeds, dar reprezentanţii comunităţii spun că au reuşit să convingă autorităţile să facă un pas înapoi în cazul celor 6 copii preluaţi de asistenţă socială. Şi presa britanică scrie că serviciile sociale vor revizui urgent cazul familiei care a aprins scânteia violenţelor. Poliţia a arestat mai multe persoane, iar ministrul de Interne britanic a cerut ca vinovaţii să fie pedepsiţi.
Kristof Lajos

EXCLUSIV Mama băiatului violat de Kristof Lajos: Curgeau mesajele. Suna întruna

Kristof Lajos, un bărbat considerat expert în educaţie şi care în ultimii ani a înfiinţat mai multe programe pentru copii, a fost prins în flagrant delict în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor. Băiatul de 14 ani ar fi fost ademenit cu bani şi cadouri, pentru a se îndepărta de familie şi a capata incredere in agresor. Şi fratele său avea o relaţie apropiată cu bărbatul. Mama lor a povestit în EXCLUSIVITATE pentru TVR că a devenit suspicioasă şi a sesizat poliţia, ajutată de activiştii pentru drepturile copiilor. Kristof Lajos a fost audiat astăzi timp de 3 ore de anchetatori. Potrivit surselor TVR Info, el nu şi-a recunoscut fapta.

Defecțiune tehnică sau eroare umană în cazul trenului tamponat de propria locomotivă

Defecțiune tehnică sau eroare umană. Sunt cele două scenarii pe care inspectorii feroviari le iau în calcul după ce locomotiva unui tren privat a tamponat vagoanele pe care urma să le remorcheze, iar opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Sindicaliștii de la calea ferată sunt de parerere că astfel de probleme pot apărea oricând din cauza subfinanțării.

Peste 700 de articole vestimentare ridicate în urma percheziţiilor în dosarul Biancăi Drăguşanu. Două persoane, reţinute

Poliţiştii au ridicat joi, în urma percheziţiilor domiciliare, în dosarul de evaziune fiscală în care este cercetată şi Bianca Drăguşanu, mai multe bunuri de interes în cauză, printre care înscrisuri, un laptop, trei telefoane mobile, precum şi peste 700 de articole vestimentare, în valoare totală de aproximativ 600.000 de lei, în vederea recuperării prejudiciului.

Ultima Oră

Cele mai citite