Raport privind neparticiparea elevilor la examenele naţionale. Ministerul Educaţiei a transmis o serie de măsuri

Organizarea şi desfăşurarea unui program adaptat şi intensiv de învăţare remedială, monitorizarea prezenţei elevilor şi luarea de măsuri pentru prevenirea şi diminuarea absenteismului sunt unele dintre măsurile pe care Ministerul Educaţiei le-a transmis Inspectoratelor şcolare pentru a fi implementate în şcoli, în urma realizării rapoartelor privind neparticiparea elevilor la Evaluarea naţională şi Bacalaureat.

11 școli din trei județe rămân închise și miercuri, din cauza vremii

Din cauza viscolului și a nămeților, în tot județul Iași, marți, au fost închise școlile și grădinițele. Nici în alte localități izolate din Moldova copiii nu au mers la cursuri. 11 școli din trei județe rămân închise și miercuri.

Meditațiile cu elevii de la clasă, pedepsite dur

Profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor putea fi sancționați mult mai dur. De la un an a crescut la 7 ani interdicția la catedră. Asta prevede nouĂ lege a educației naționale în cazul profesorilor care ajung în situația de a li se desface contractul de muncă. De acum vor fi pedepsite și mai dur faptele de violență fizică sau verbală comise de profesori la adresa elevilor.

Decanul FJSC a lansat o carte despre impactul revoluţiei tehnologice asupra jurnalismului

Provocările democrației sunt tot mai mari și mai greu de gestionat. Cum reușesc partidele extremiste să își facă loc în peisajul politic, de ce funcționează manipularea în online atât de bine și cum arată drumul de la teoriile conspirației la adevăr, sunt subiectele celei mai recente lucrări ale decanului facultății de jurnalism și științele comunicării din București.

Ultima Oră

Cele mai citite