Se anunţă cea mai geroasă noapte din această iarnă. Vor fi minus 30 de grade în depresiuni, iar în Bucureşti minus 23 de grade

Aproape toată România este sub Cod Portocaliu luni şi marţi, când vor fi chiar şi minus 29 de grade. Opt oameni au murit până acum din cauza frigului şi în jur de 60 au avut nevoie de ajutor medical după ce au intrat în hipotermie. În vestul României este ceva mai bine, dar nu cu mult. În 5 judeţe este cod galben de ger, iar minimele vor scădea frecvent sub minus 15 grade. În plus, unele zone sunt încă sub nămeţi. În Capitală autorităţile scot jandarmii şi deţinuţii pe străzi ca să ajute la deszăpezire.

TVR a făcut Pod peste Cod. Aşteptăm în continuare mesajele dumneavoastră la numărul 0733 508 076

Împreună am făcut zilele acestea Pod peste Cod. Televiziunea Română a fost alături de cei pe care viscolul şi ninsorile i-au pus în dificultate. Şi am încercat să-i ajutăm. Ne-aţi trimis mii de mesaje şi filmuleţe din zone unde cu greu s-a putut ajunge. Vă mulţumim pentru încredere şi aşteptăm în continuare mesajele dumneavoastră la numărul de WhatsApp 0733 508 076.

Val de frig polar în Europa. În Polonia, temperaturile au coborât la - 42 de grade Celsius

Val de frig polar în mai multe regiuni din Europa, furtuni de zăpadă şi aproape 40 de morţi în ultimele zile. Este doar un prim bilanţ al acestui sezon. Polonia pare cea mai afectată dintre ţările europene. Acolo s-au întregistrat temperaturi de până la - 42 de grade Celsius şi 14 decese. La Sofia, în Bulgaria, autorităţile au emis Cod Galben pentru temperaturi foarte scăzute, de până la - 21 de grade, iar la Budapesta, în Ungaria, Dunărea a îngheţat.

Grevă pentru 24 de ore la metroul londonez

Angajaţii de la metroul din Londra au declanşat duminică seară o grevă de 24 de ore, care poate fi continuată, după eşecul discuţiilor legate de reducerea numărului de posturi şi de ghişee din staţii.

Laura Codruţa Kovesi sesizează CSM cu privire la acuzaţiile la adresa sa: Atacurile sunt pentru că DNA şi-a permis să deranjeze inculpaţii

Nu intru în dialog cu un inculpat fugar. Este replica şefei DNA la acuzaţiile lansate de fostul deputat Sebastian Ghiţă. În privinţa dispariţiei acestuia, Laura Codruţa Kovesi consideră că vinovat este Ministerul de Interne. Procurorii sunt absolviţi de orice răspundere câtă vreme au dispus în cazul lui Ghiţă interdicţia de părăsire a ţării şi filajul acestuia, precizează şefa DNA.

Ultima Oră

Cele mai citite