CSM nu-l va cerceta pe procurorul general în cazul Ordonanţei 13, aşa cum ceruse judecătoarea Simona Marcu. Ancheta Parchetului continuă

Scandal în Consiliul Suprem al Magistraturii! Judecătoarea Simona Marcu, membru CSM, a cerut cercetarea procurorului general Augustin Lazăr şi a DNA în cazul Ordonanţei 13. Motivul nemulţumirii ar fi modul în care procurorul general ar fi comunicat pe subiectul controversatei ordonanţe. În cadrul şedinţei, magistraţii au decis să nu dea curs cererii. A fost un test, un vot de încredere pentru procurorul general. Nici eu nu ştiam de câtă încredere mă bucur, acum am aflat, a afirmat Augustin Lazăr,după şedinţa CSM.

Doi pasageri privați ar putea călători în jurul Lunii, în 2018

SpaceX a anunțat, luni, planurile sale pentru transportarea anul viitor a doi pasageri privați în jurul Lunii, aceasta fiind prima călătorie spațială cu oameni la bord către satelitul natural al Pământului realizată în ultimele patru decenii, informează DPA.

Olimpicii din Bistriţa Năsăud au avut de realizat un eseu prin care să interpreteze prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la proteste

La Bistriţa-Năsăud, la olimpiada de limba engleză, elevii au avut de realizat un eseu prin care să interpreteze prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis în mijlocul protestelor faţă de Ordonanţa 13. Editorialul publicat în The Guardian în 1 februarie a fost dat drept text de referinţă. Inspectoratul spune că alegerea subiectului a fost neinspirată.

10 mii de apeluri la Telefonul Vârstnicului. Bătrânii nu se mai simt atât de singuri de când există acest serviciu

O rază de soare pentru bunicii noştri. Dacă vor să stea de vorbă cu cineva, au Telefonul Vârstnicului, unde întotdeauna li se răspunde. Este prima linie telefonică gratuită de informare şi asistenţă dedicată persoanelor de peste 65 de ani, înfiinţată de Fundaţia Principesa Margareta, acum 2 ani. Peste zece mii de persoane au sunat, cei mai mulţi pentru că nu mai au cu cine să schimbe o vorbă.

Ministrul Teodor Meleşcanu: Guvernul român și ungar ar putea avea o ședință comună

Ne gândim la o şedinţă comună a guvernelor din România şi Ungaria. Declaraţia a fost făcută de şeful diplomaţiei, Teodor Meleşcanu, la Budapesta, după întâlnirea cu omologul său şi cu premierul Viktor Orban. Discuţiile au vizat şi poziţii contradictorii dintre cele două state, însă niciunul dintre miniştri nu le-a numit.

Profesori fără evaluări psihologice. De 6 ani sistemul pedepseşte în loc să ajute cadrele didactice

Profesori care educă cu palma şi vorbe aspre sau elevi pentru care şcoala e un ring de box. Sunt realităţi aproape zilnice în învăţământul românesc. Situaţiile revoltătoare pot fi prevenite. Însă în ultimii 6 ani se face economie cu evaluarea pshihologică a profesorilor. Cadrele didactice ajung în faţa unui specialist abia după ce au derapaje grave în comportament. Şi asta în timp ce în sistem situaţia este deja alarmantă! 

Olimpicii de a XII-a au trebuit să-l denunţe pe Moromete pentru atitudinea anticomunistă. Furtună între profesori şi părinţi

Un exerciţiu de imaginaţie în care elevilor li s-a cerut să-l denunţe pe Moromete pentru atitudinea lui anticomunistă s-a transformat într-un adevărat scandal între profesori şi părinţi. A fost unul din subiectele de la olimpiada de Limba română pentru clasa a XII-a, în trei judeţe. Sunt voci care consideră că denunţul nu poate fi probă de olimpiadă, dar unii profesori precizează că totul este conform programei. Ministerul a luat deja o primă măsură: la anul, subiectele vor fi redactate la centru.

Ultima Oră

Cele mai citite