1 Mai cu proteste. Incidente între manifestanți și poliție la Paris și Istanbul

Întâi mai nu a însemnat peste tot vacanţă şi grătare. Este Ziua Muncii şi prilej pentru unele sindicate sau grupuri sociale să-şi arate nemulţumirea în stradă - faţă de condiţiile în care muncesc sau sunt trataţi salariaţii. Proteste violente au avut loc în Europa, în Turcia dar şi, surprinzător, într-unul dintre cele mai liniştite state americane.

METEO. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Vreme caldă şi intervale cu averse în majoritatea regiunilor

Vremea se va încălzi în primele zile ale lunii mai în majoritatea regiunilor, iar temperaturile vor ajunge și până la 27 de grade Celsius, peste cele normale în această perioadă din an, însă nu vor lipsi precipitațiile, sub formă de averse, în special în intervalele 3 - 5 mai și 7 - 9 mai, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 1 - 14 mai 2017.

Ultima Oră

Cele mai citite