10 mai, semnificaţii majore pentru istoria României. Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul

La 10 mai, în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877 Vodă Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României. Din 1866 până în 1947, 10 mai nu a fost doar Ziua Regalităţii şi a Independenţei, ci şi Ziua naţională a României, sărbătorită cu mare bucurie de români. În Piața Palatului Regal are loc o ceremonie militară.

Deputatul Cătălin Rădulescu, pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Cătălin Rădulescu, cunoscut drept deputatul "Mitralieră", a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie. Pe numele lui era o anchetă după declarațiile controversate făcute în contextul protestelor anti-guvernamentale din luna martie. El a spus, între altele, ca manifestanții din Piața Victoriei ar trebui alungați cu tunurile cu apă.

Grindeanu: Nu există un proiect pentru plafonarea indemnizațiilor mamelor. 97 la sută sunt sub 5000 de lei. Dragnea nu susține plafonarea

Guvernul nu a luat nicio decizie în legătură cu plafonarea indemnizaţiei pentru mame, a anunţat premierul Sorin Grindeanu. El a precizat că urmează să aibă loc o consultare în legătură cu această măsură. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunțat marți că Executivul vrea să introducă un plafon pentru această indemnizaţie, cuprins între 5 şi 10 mii de lei. Iniţiativa nu e susţinută de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Italia a reintrodus controlul la frontiere până la sfârșitul lunii mai

Autoritățile italiene reintroduc controlul la frontiere în perioada 10-30 mai, cu ocazia desfășurării reuniunilor în format G7 de la Bari și Taormina. Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor care călătoresc în această perioadă în Italia, inclusiv în interiorul Spațiului Schengen, să dețină toate documentele necesare pentru control.

Șerban Nicolae, înlocuit de la conducerea Comisiei juridice și de la șefia Grupului PSD din Senat. Bacalbașa, suspendat din partid

Senatorul Șerban Nicolae va fi înlocuit de la șefia Comisiei juridice cu colegul său de partid, Robert Cazanciuc, și de la șefia grupului parlamentar al PSD cu Mihai Fifor, au decis, miercuri, membrii Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat. De asemenea, s-a decis suspendarea din partid pe o perioadă de șase luni a deputatului Nicolae Bacalbașa.

Președintele Donald Trump l-a demis pe directorul FBI, James Comey

Președintele american, Donald Trump, l-a demis marți pe directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), James Comey, o decizie surpriză care a provocat o undă de șoc la Washington, transmite AFP, care amintește că FBI este instituția însărcinată cu ancheta asupra eventualelor legături între echipa de campanie a lui Trump și Rusia.

Grevă generală la Garda Națională de Mediu

Personalul Gărzii Naţionale de Mediu a intrat, miercuri, în greva generală pe termen nelimitat. Angajaţii sunt nemulţumiţi de inechităţile salariale care există în domeniul protecţiei mediului. Sindicaliştii susţin că nu au mai beneficiat de o creştere salarială din 2009.

VIDEO. Pe 10 mai, budiștii sărbătoresc ziua de Vesak

"Vesak", Ziua Lunii pline, Sărbătoarea Iluminării, este un moment sacru pentru milioanele de budiști din întreaga lume. În ziua de Vesak, în urmă cu două milenii și jumătate, s-a născut Buddha. De asemenea, în Ziua de Vesak, Buddha a atins iluminarea și tot în această zi a murit, în anul al optsprezecelea.

Eurovision 2017, semifinala I. Republica Moldova s-a calificat în finală cu piesa „Hey, mamma”

18 ţări s-au întrecut în prima semifinală a concursului Eurovision 2017. Doar 10 merg în marea finală de pe 13 mai. La departajarea concurenţilor au cântărit voturile din cele 18 ţări din semifinală, la care s-au adăugat voturile din Italia, Spania şi Marea Britanie - ţări plătitoare şi calificate direct în finală. Toate spectacolele Eurovision sunt transmise în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Ultima Oră

Cele mai citite