Enes Kanter, așteptat în zadar de copii. Competiție de baschet anulată, după ce starul NBA nu a avut voie să intre în România

Competiţia de baschet pentru copii, unde trebuia să vină starul NBA Enes Kanter, s-a anulat pentru că baschetbalistul nu a fost lăsat să intre în ţară. Între timp, presa internaţională a scris pe larg despre incident. De la Istanbul, şeful diplomaţiei româneşti a declarat că autorităţile de la noi nu au făcut altceva decât să respecte decizia Turciei, care i-a anulat paşaportul. Enes Kanter a ajuns la New York, unde va face astăzi o conferinţă de presă.

Şoferii Uber vor avea nevoie de licenţă

Protestele taximetriştilor schimbă legea. În curând, şoferii Uber ar putea fi opriţi şi amendaţi de Poliţie, dacă nu au licenţă de transport. Taximetriştii se bucură şi speră că vor scăpa de concurenţă. Dar cei vizaţi nu se sperie. Şoferii Uber spun că vor avea doar o cheltuială mică în plus.

Tatăl băiatului bătut vrea să dea în judecată Protecția Copilului. A fost și el decăzut din drepturi, nu doar mama care l-a lovit

Cazul băiatului din Gorj, bătut crunt de mamă, ar putea avea o rezolvare dincolo de decizia luată de Protecţia Copilului. Tatăl băiatului, despre care până acum se ştia doar că stă în Bucureşti, s-a întors acasă. Bărbatul e revoltat că, în condiţiile în care mama a fost decăzută din drepturi, autorităţile nu l-au consultat şi pe el, înainte de a decide ca băiatul să ajungă în grija statului. O soluţie ar putea fi găsită luni.

Amenzi usturătoare pentru cei care aruncă gunoaie pe străzile din București

5000 de lei vor plăti amendă cei care aruncă pe jos resturi de ţigări şi hârtii. Primăria Capitalei a majorat sancţiunile pentru cetăţenii care fac mizerie în parcuri şi pe străzi şi speră ca, de frica amenzilor, oamenii să fie civilizaţi. Urmează însă etapa cea mai importantă pentru păstrarea curăţeniei în oraş: aplicarea acestor sancţiuni.

Ultima Oră

Cele mai citite