Actualitate
Episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, ar putea fi caterisit. Decizia nu a fost luată încă, dar sinodul Mitropoliei din Iaşi a vizionat filmul compromiţător pentru episcopul acuzat de relaţii homosexuale. Ierahul a refuzat să se retragă sau măcar să se autosuspende, aşa că în acest caz este posibilă chiar cea mai dură sancţiune: caterisirea. Recomandarea trebuie făcută de sinodul permanent, format din zece mitropoliţi, iar decizia finală aparţine Sfântului Sinod. Cele două foruri nu se vor întruni însă mai devreme de o lună, după postul şi sărbătoarea Sfintei Marii.
Laufer: Peste 19.000 de planuri de afaceri, depuse în programul Start-Up Nation. Următoarea sesiune, în 2018
Peste 19.000 de planuri de afaceri au fost înregistrate în programul Start-Up Nation, din care 70% au fost depuse în ultimele cinci zile, o nouă sesiune urmând să fie programată în 2018, a declarat, luni, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, într-o conferință de presă, notează Agerpres.
Inspecția Judiciară a început controlul la DNA
Inspecția Judiciară a început luni controlul la Direcția Națională Anticorupție privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea DNA, au declarat pentru Agerpres surse din cadrul IJ.
Laura Codruța Kovesi: Nu am niciun fel de informație că s-au fraudat alegerile din 2009
Nu am făcut nimic care ar fi putut influența rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009", a declarat încă o data procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi într-un interviu în presa centrală. Întrebată despre prezența în casa lui Gabriel Oprea în seara alegerilor, șefa DNA a spus că este o temă lansată în spațiul public de un inculpat, care a devenit cancan.
Florian Bodog: Vreau să-i asigur pe români că vaccinurile cumpărate de Ministerul Sănătății sunt sigure
La direcțiile județene de Sănătate Publică și în cabinetele medicilor se găsesc suficiente doze de vaccin antirujeolic. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a dat asigurări, luni la TVR, că în achiziția de vaccinuri nu s-a făcut rabat de la calitate și vaccinurile sunt sigure și acreditate în România.
Accident la Madrid. Zeci de răniţi într-un montagne-russe care oferă realitate virtuală interactivă
33 de oameni au fost răniţi într-un accident produs la Madrid într-un parc de distracţii. Două trenuleţe s-au ciocnit pe un circuit de tip montagne-russe, iar pasagerii, printre care se aflau şi minori, purtau ochelari de realitate virtuală.
A început Programul Oficial de Internship al Guvernului. Mesajul premierului adresat tinerilor: Sâcâiți-i și enervați-i pe colegii mei!
O sută de tineri care nu au mai mult de 25 de ani și vor o carieră în administrația publică centrală au intrat în Programul Oficial de Internship al Guvernului. Studenți sau recent absolvenți ai unei universități din România ori din afara țării, muncesc pentru doua luni în cadrul guvernului. Să îi tratați ca pe egalii noștri, le-a cerut premierul miniștrilor.
Zeci de români de etnie romă cer azil politic în SUA. Ei spun că sunt persecutați în Europa
Zeci de români de etnie romă au ajuns într-un mic orășel de lângă Pittsburgh, în Statele Unite, și spun că au fugit din țară nu din cauza sărăciei, ci pentru că sunt persecutați.
Incendiu în apropiere de Arad. Focul a cuprins vegetația uscată și s-a extins la un centru de colectare a fierului vechi
Incendiu puternic, duminică seara, la câțiva kilometri de Arad. Focul, pornit cel mai probabil de la o țigară aruncată pe câmp, a cuprins vegetația uscată și s-a extins, rapid, la un centru de colectare a fierului vechi.
Tudose: Nu se aplică impozitul pe cifra de afaceri. Îi loveam și pe cei cinstiți. Simulările pe taxa de solidaritate continuă
Impozitul pe cifra de afaceri nu se aplică au decis, luni, liderii coaliției de guvernare. Anunțul a fost făcut de premierul Mihai Tudose la Parlament, după ședința PSD ALDE în care a prezentat raportul ultimei săptămâni de guvernare. În privința taxei de solidaritate nu s-a luat încă o decizie, urmând a se continua simulările bazei de impozitare.
Iarnă în mijlocul verii. A nins pe Transalpina
Turiștii care și-au petrecut sfârșitul de săptămână pe Transalpina au avut parte, duminică, de o surpriză. În mijlocul verii, a nins.
Peste 2000 de militari și sute de tancuri au desfășurat acțiuni la Râmnicu Vâlcea în cadrul unui exercițiu militar
Orașul Râmnicu Vâlcea a fost transformat, în noaptea de duminică spre luni, într-un câmp de război. Peste 2000 de militari și sute de tancuri, taburi și camioane au mișunat în jurul orașului, în cadrul unui amplu exercițiu militar. Saber Guardian 2017 este cel mai mare exercițiu militar desfășurat în țara noastră.
Un nou protest în Capitală. Protestatarii au scandat lozinci împotriva partidului de guvernământ
Aproximativ 150 de oameni au protestat, din nou, aseară, în centrul capitalei. Oamenii s-au adunat în Piața Victoriei de unde au plecat în mars spre sediul PSD.
Slujbă fără Episcopul Hușilor. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vor urmări luni înregistrarea compromiţătoare cu ierarhul
Scandalul în care este implicat Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, nu pare să-i afecteze pe enoriaşi. Oamenii au mers la slujbă în speranţa că-l vor vedea pe ierarh, însă acesta a lipsit de la liturghie. Sunt însă şi oameni care spun că se ştia de ani de zile cu ce se ocupa episcopul. Corneliu Bârlădeanu e acuzat de comportament indecent faţă de un bărbat, după ce în presă au apărut imagini compromiţătoare.

