Actualitate

La 28 aprilie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă, prilej pentru a iniţia campanii de promovare a siguranţei şi sănătăţii celor care lucrează.
Italia: Alungat de pe insula unde a trăit izolat timp de 32 de ani
Povestea unui adevărat Robinson Crusoe italian a luat sfârşit. După 32 de ani trăiţi în izolare totală, pe o insulă, Mauro Morandi a fost silit să plece.
OMS: Varianta indiană a SARS-CoV-2, detectată ''în cel puţin 17 ţări''
Variantă indiană a coronavirusului, suspectată că ar fi scufundat India într-o criză sanitară majoră, a fost detectată în "cel puţin 17 ţări", a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), notează AFP, preluată de Agerpres.

Studiu: O doză de vaccin anti-COVID-19 reduce cu circa 50% transmiterea în interiorul unei familii
O singură doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca poate reduce transmiterea coronavirusului cu aproape jumătate în aceeaşi familie, unde riscul de contaminare este mare, potrivit unui studiu al agenţiei engleze de sănătate publică, notează AFP, citată de Agerpres.
Prefectura Ilfov: Chiajna și Copăceni au ieșit din carantină
Localitățile Chiajna și Copăceni au ieșit aseară din carantină, a anunțat Prefectura Ilfov.
Buzău: Incendiu la un depozit de deșeuri
Incendiu, aseară, la marginea Buzăului. Un depozit de deșeuri de pe platforma Frasinu a fost cuprins de flăcări, iar fumul gros s-a ridicat la câteva de zeci de metri înălțime.
Două blocuri-turn au fost evacuate, după un incendiu la o șaormerie din Centrul Capitalei
Panică noaptea trecută în Centrul Capitalei, pe bulevardul Dimitrie Cantemir, în zona Budapesta. Două blocuri turn au fost evacuate, din cauza că şaormeria care funcţiona la parter a luat foc. Flăcările au cuprins acoperişul localului şi faţada blocului. Doi angajaţi ai restaurantului s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Miercurea Mare, post şi rugăciune. Ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos
Zi importantă pentru creştinii ortodocşi. În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor s-a făcut pomenirea femeii celei păcătoase şi a avut loc vânzarea lui Iisus Hristos de către Iuda, pentru 30 de arginţi. Care sunt obiceiurile şi ce trebuie să facă astăzi un bun creştin, aflaţi în materialul următor.
100 de zile cu Joe Biden la Casa Albă. Vaccinare masivă, poziții tranșante în politica externă
Au trecut 100 de zile de când Joe Biden e preşedinte şi mai mult de jumătate din americani îl susţin. Joe Biden a promis că, în această perioadă, 100 de milioane de americani vor fi vaccinaţi. Până acum, 96 de milioane au făcut şi rapelul.
"Cel mai mult mi-e dor de casă! Aici ești cu familia ta în casa în care ești, dar nu cu restul familiei". Cum petrec românii din Spania sfintele sărbători de Paști
Şi românii din Spania au intrat în febra pregătirilor de Paşti. Chiar dacă sunt departe de familie, încearcă să recreeze atmosfera de acasă cu preparate româneşti. Produsele noastre tradiţionale se găsesc doar în magazinele cu specific şi sunt aduse special din ţară. De ce le este dor cel mai mult românilor de sărbători aflăm din reportajul corespondentului nostru în Spania, Oana Dobrescu.
Carne de miel mai puțină și mai scumpă de Paști. Cel mai bun preț, la producătorii locali
Preparatele din carne de miel vor lipsi de pe multe mese în ziua de Paști. În pieţele din unele oraşe sunt puțini miei la vânzare și mai scumpi ca în anii trecuți. Prețul se apropie de 40 de lei pe kilogram, la fel ca în marile magazine. Doar producătorii locali vând carnea de miel ceva mai ieftin.

K. Iohannis: N-am fost reticent faţă de ideea unui certificat verde. Am fost reticent faţă de ideea unui paşaport discriminatoriu de vaccinare
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că existenţa unui certificat verde de vaccinare anti-COVID-19 nu este o problemă în sine, ci posibilitatea ca acest document să devină "un instrument al discriminării".
Câini dresați să depisteze virusul SARS-CoV-2 vor fi folosiţi, pentru prima dată în România, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu
Virusul SARS-CoV-2 va fi depistat şi în România cu ajutorul câinilor special dresaţi. Cei de la Centrul Chinologic din Sibiu îi pregătesc încă de anul trecut. Câinii vor fi folosiţi, pentru prima dată, pe Aeroportul Internaţional din Sibiu. Primele probe au venit de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, care a colaborat la proiectul pilot.

Iohannis: Faptul că s-a încheiat exerciţiul militar în Rusia şi trupele s-au retras este o veste bună. Este imposibil de spus ce va face Federaţia Rusă în continuare
Încheierea exerciţiilor militare ruse de la graniţa cu Ucraina este "o veste bună", dar situaţia rămâne tensionată şi România va face eforturi, în acest context, pentru creşterea rezilienţei pe flancul estic al NATO, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.