Moscova a prezentat propunerile transmise Casei Albe privind limitarea influenței SUA și a NATO în vecinătatea Rusiei. Kremlinul cere abandonarea activităţilor militare NATO în Ucraina și în Europa de Est

Rusia a dezvăluit vineri propunerile sale pentru limitarea influenţei militare americane şi a NATO în vecinătatea sa şi a anunțat că doreşte să negocieze "încă de sâmbătă" cu SUA aceste măsuri, pe care Moscova le prezintă drept ,esenţiale pentru evitarea unei escaladări, relatează AFP şi EFE. ''Nu vor exista discuţii asupra securităţii europene fără aliaţii şi partenerii europeni'', a dat asigurări purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

TOP (ne)SECRET - dezvăluiri de la Serviciul Român de Informații. Șeful Brigăzii Antiteroriste, Dorin Rădulescu: Au existat câteva cazuri concrete de dejucare a unor potențiale atentate teroriste

Serviciul Român de Informații a lansat astăzi propriul podcast - episoade ușor de accesat și de urmărit online, despre activitatea mai mult sau mai puțin cunoscută a instituției. Primul invitat a fost șeful Brigăzii Antiteroriste. Pe lângă lucruri care țin de regulamente, abrevieri și organigramă, episodul publicat astăzi conține și câteva detalii din culisele meseriei. Seria este realizată de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea.

Doza suplimentară de vaccin crește capacitatea organismului de apărare față de varianta Omicron, dar nu se știe pentru cât timp. Pfizer: Cu pastila anti-COVID, în loc să meargă 10 la spital, va merge doar un bolnav

Se înmulţesc îmbolnăvirile cu varianta Omicron în jurul ţării noastre. Slovenia şi Ungaria au anunţat primele cazuri. În acest moment, 77 de ţări au raportat îmbolnăviri cu noua variantă, însă Organizaţia Mondială a Sănatăţii atrage atenţia că probabil se întâmplă în toată lumea. Omicron se răspândeşte într-un ritm nemaiîntâlnit la celelalte variante COVID.

Construcția podului peste Dunăre, într-o nouă etapă - montarea elementelor care unesc drumul cu structura metalică. În februarie, tablierele care vor forma podul vor fi aduse cu barjele de la șantierul naval din Brăila

Podul peste Dunăre de la Brăila a intrat într-o nouă etapă. Se montează primele elemente care vor uni drumul cu structură metalică de peste fluviu. Vor fi aşezate la baza podului, pe ambele părţi ale Dunării. Constructorii spun că în vara anului viitor vor începe probele de rezistenţă şi de trafic, iar podul va fi gata în decembrie 2022, cu câteva luni mai devreme decât termenul final.

Tablourile false vândute prin intermediul unei galerii de artă erau certificate de un expert care acționa în nume propriu

Expertul suspectat că certifica tablourile atribuite în mod nereal unor pictori români renumiţi a acţionat în nume propriu. Este mesajul transmis de "Memorialul Ipoteşti", care confirmă că acesta era angajatul instituţiei. Totodată, reprezentanţii centrului cultural subliniază că instituția nu este implicată în comercializarea şi expertizarea tablourilor şi insistă ca numele acesteia să nu fie asociat cu activitatea angajatului vizat acum de un dosar penal.

Bugetul pentru anul 2022. Sprijinirea categoriilor vulnerabile și a investițiilor, dar și reducerea evaziunii fiscale, prioritare

Bugetul pentru anul 2022 va proteja categoriile vulnerabile, va susține puternic investițiile și va reduce evaziunea fiscală. Este promisiunea pe care o face premierul Nicolae Ciucă în ziua în care a apărut, pe surse, prima schiță a împărțirii banilor. Coaliția își propune ca, până la sfârșitul anului, să obțină și votul parlamentarilor pentru buget.

Ultima Oră

Cele mai citite