Cătălin Cîrstoiu: Investigația HotNews.ro este ”un articol mincinos și mârșav”. Nu am luat bani de la clinica soţiei / Mă simt un pic singur în campanie

18 aprilie 2024, 16:20 (actualizat 18 aprilie 2024, 19:16)

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianței PSD-PNL la primăria București, susține, într-o postare pe Facebook, că  investigația HotNews.ro este ”un articol mincinos și mârșav” și că ”acel pacient nu doar că nu a fost direcționat la vreo clinică privată pentru consultații, ci exact opusul, a fost trimis la Spitalul Universitar”.

HotNews.ro a scris, miercuri, că patru pacienți au povestit cum au ajuns să plătească sume de sute și de mii de lei la clinica Anemona.

”Doi dintre ei se operaseră la Spitalul Universitar la dr. Cătălin Cîrstoiu, iar schimbarea locului de tratament de la stat la privat s-a făcut prin mesaje de la rezidenți. Un altul îl căutase pe medic la stat și a fost îndrumat la privat, tot prin mesaje, pentru un consult la Anemona. Toți patru mărturisesc că, ajunși la Anemona, au fost consultați sau tratați de dr. Cătălin Cîrstoiu. Ei au oferit redacției mesajele și documentele de plată”, a dezvăluit HotNews.ro.

”Pentru a înțelege de ce afirm că sunt supus unei masive campanii de manipulare și dezinformare din partea Hotnews, vă prezint din celebra conversație, aparent incriminatorie, un fragment pe care l-au ascuns deliberat. Acest fragment dovedește exact opusul a ceea ce susținea articolul, în mod mincinos și mârșav.  Acel pacient nu doar că nu a fost direcționat la vreo clinică privată pentru consultații, ci exact opusul, a fost trimis la Spitalul Universitar de Urgență București. Am obturat pasajele legate de diagnostic si nume, din motive lesne de înțeles”, scrie Cătălin Cîrstoiu pe Facebook.

Cătălin Cîrstoiu consideră că nu are niciun motiv să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei

Cătălin Cîrstoiu consideră că nu are niciun motiv să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei, după ce a fost acuzat în spaţiul public că ar fi dat consultaţii în privat, la clinica soţiei şi pune că de fapt, situaţia a fost exact invers. „Dacă Marcel Ciolacu îmi cere să mă retrag, să anunţe el, nu eu”, a spus candidatul PSD-PNL. Cîrstoiu spune însă că, în acest moment, se simte destul de singur în campania electorală. Oficial, liderii coaliţiei susţin că nu s-a schimbat nimic in decizia de susţinere a lui Cîrstoiu. 

Într-un interviu pentru EVZ, Cătălin Cîrstoiu declara că nu a luat niciodată bani de la clinica soţiei sale şi că dividendele încasate provin de la o companie care nu se ocupă cu servicii medicale, ci cu vânzări şi închirieri de apartamente.

Cârstoiu spune că simte că e lăsat singur în această cursă.

În ciuda zvonurilor despre o iminentă retragere a lui Cîrstoiu, lideri şi din PSD şi din PNL spun că nu s-a schimbat nimic.

Într-un scenariu vehiculat în spaţiul public, liberalii l-ar susţine din nou pe Nicuşor Dan dacă medicul Cătălin Cîrstoiu s-ar retrage. Actualul primar general nu neagă că a avut discuţii cu PNL, dar cu mult timp în urmă.  

Acuzaţiile de incompatibilitate aduse acum candidatului coaliţiei readuc în dezbatere un  fenomen vechi în sistemul de sănătate: direcţionarea pacienţilor de la stat la privat.

Un proiect de lege depus de USR care ar fi interzis această practică a primit aviz negativ de la Guvern.

Consultaţiile şi investigaţiile din spitalele de stat sunt gratuite pentru pacienţi dar decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite