Căştile Albe siriene anunţă încheierea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor cutremurului, în zonele controlate de opoziţie

Siria cutremur
Siria cutremur
12 februarie 2023, 11:22

Organizaţia a informat că „operaţiunile de căutare şi salvare sunt considerate a fi încheiate” şi a amintit că echipele sale „au lucrat fără oprire timp de 108 ore în peste 40 de oraşe, localităţi şi sate” unde 479 de clădiri s-au prăbuşit complet şi 1.481 au suferit daune semnificative.

De la cutremurele înregistrate luni, Căştile Albe au salvat şi au acordat asistenţă unui număr de 2.950 de răniţi în zonele aflate sub controlul rebelilor în provinciile Idlib şi Alep, însă „niciun supravieţuitor nu a mai fost găsit sub dărâmături de joi, 9 februarie”, a deplâns grupul.

Din acest motiv, de acum încolo eforturile se vor axa pe recuperarea cadavrelor prinse sub dărâmături şi pe înlăturarea molozului.

Cutremurele au provocat moartea a cel puţin 3.553 de persoane în întreaga ţară, din care 2.166 au fost înregistraţi în zonele aflate sub controlul opoziţiei siriene.

Căştile Albe au relatat că s-au confruntat cu „numeroase dificultăţi” de la primul cutremur, îndeosebi cu lipsa de combustibil pentru utilajele grele, cu lipsa echipamentelor tehnice moderne pentru a găsi răniţii şi cu „lipsa ajutorului şi sprijinului internaţional”.

„Să lucrezi cu mii de răniţi la temperaturi scăzute şi cu riscul de toxicitate provenit de la trupurile persoanelor prinse sub dărâmături se numără printre dificultăţile cu care s-au confruntat echipele noastre”, au anunţat Căştile Albe într-un comunicat.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite